html
duminică, iunie 1, 2025
14.5 C
București

Copii și tinerii din România, în fruntea clasamentului sărăciei. Spania e pe locul doi, la mare distanță

România se află în fruntea clasamentului european al țărilor în care copiii și tinerii sunt puternic afectați de sărăcie, conform unui document pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. În anul 2021, peste 40% dintre copiii și tinerii români cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială, cifră ce marchează cea mai înaltă rată din Uniunea Europeană. Acest procent este urmat la distanță de Spania, cu 33,4%.

Între anii 2018 și 2021, aproximativ 3 din 10 copii cu vârste de până la 18 ani au fost afectați de sărăcie, iar printre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani, aproximativ 1 din 4 a fost expus riscului de sărăcie. De asemenea, se observă o creștere a sărăciei în gospodăriile numeroase formate din 2 adulți cu 3 sau mai mulți copii dependenți.

În același context, aproximativ 3 din 10 familii monoparentale, cu cel puțin un copil dependent, s-au confruntat cu sărăcia în 2021, înregistrând o scădere față de anul 2018, transmite B1TV.

Pentru a aborda această problemă, Ministerul Educației a propus elaborarea unei strategii naționale de susținere a părinților pentru perioada 2024-2030. Această strategie vizează promovarea unor măsuri active pentru susținerea părinților aflați în situație de sărăcie, inclusiv prin garantarea locurilor de muncă și creșterea ofertei de joburi.

Documentul evidențiază discrepanțele semnificative între copiii romi și cei din restul populației în ceea ce privește sărăcia, participarea școlară și abandonul școlar. Deși au fost implementate măsuri de susținere în domeniul educației, cum ar fi locuri distincte la liceu și universitate pentru romi, precum și programe de alfabetizare, statisticile arată că jumătate dintre persoanele de etnie romă cu cel mult 8 clase absolvite nu știu să scrie sau au dificultăți majore în scriere. De asemenea, accesul la învățământul liceal rămâne redus pentru copiii romi.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img