pensiii

Pe lângă sporurile și veniturile nepermanente care vor fi luate în considerare la calculul pensiei, apare o nouă perioadă de care se va ține cont în cazul stagiului de cotizare.

Sunt o mulțime de schimbări care intervin odată cu introducerea noii legi a pensiilor, care va avea loc la 1 septembrie 2024. De exemplu, stabilitatea în muncă va fi răsplătită, iar sporurile și veniturile nepermanente vor fi luate în calcul.

”Există o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună.

Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale.

Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată.

Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a explicat șeful CNPP, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

Și deși în spațiul public au apărut informații potrivit cărora vor exista schimbări și în ceea ce privește vârsta de pensionare, autoritățile dau asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Cel puțin, nu în acest moment.

”Este foarte important ca pensionarii să știe că noi venim cu garanția că vârsta de pensionare nu crește dacă nu se îmbunătățește speranța de viață din România. Au fost guvernări anterioare care au tatonat cu creșterea vârstei de pensionare de până la 70 de ani, iar noi am considerat, plecând de la faptul că, în Uniunea Europeană, doar Letonia și Bulgaria sunt țări care au speranța de viață sub România, din păcate, speranță de viață în Uniunea Europeană este de undeva la 80 de ani, speranța de viață în România este de aproximativ 75 de ani. Și atunci am considerat că vârsta de pensionare nu poate crește arbitrar, ad-hoc, ci doar dacă speranța de viață se îmbunătățește”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Aceasta a menționat și o noutate din legea pensiilor care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, care vine în ajutorul părinților.

”Trebuie să subliniez o noutate! Este considerată perioadă contributivă și concediul pentru creștere copil. Fie că este concediu maternal, fie că este concediu paternal. Adică o mamă care a stat în concediu creștere copil pentru doi copii, timp de patru ani, va avea o creștere a stagiului de cotizare de patru ani”, a explicat Ministrul Muncii la Antena 3 CNN. 

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *