Viktor Orban și Robert Fico, declarații controversate: „Ucraina este acum doar un protectorat al Occidentului”

Viktor Orban și Robert Fico au lansat un atac coordonat împotriva Ucrainei, exprimându-și opinii controversate privind suveranitatea și teritoriile disputate. Viktor Orban a declarat că Ucraina nu mai poate fi considerată un stat suveran, ci un protectorat al Occidentului, depinzând complet de sprijinul financiar și militar al UE și SUA pentru a supraviețui.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a subliniat necesitatea unei zone tampon între NATO și Rusia, sugerând că Ucraina ar putea fi exact acest lucru. Orban a menționat că Rusia a avertizat că nu va tolera extinderea NATO către granițele sale.

Ucraina nu mai este un stat suveran. Ucraina este acum doar un protectorat al Occidentului. Deci, fără a primi banii și armele de la Uniunea Europeană și de la Statele Unite, Ucraina ca stat ar înceta să mai existe”, a declarat Orban la Conferința Națională a Conservatorismului de la Bruxelles, transmite B1TV.

În același context, premierul slovac Robert Fico a afirmat că Donbasul și Crimeea vor rămâne parte din Rusia pentru totdeauna, exprimându-și opinia că rușii nu vor renunța la aceste teritorii. Fico a subliniat că conflictul dintre Rusia și Ucraina nu are o soluție militară și că ambele părți trebuie să facă concesii pentru a ajunge la pace.

Din punctul de vedere al dreptului internațional, fiecare dintre noi recunoaște integritatea teritorială a altei țări, suveranitatea acesteia și inviolabilitatea granițelor. Aceasta este o bună practică de drept internațional. Totuși, eu spun că rușii nu vor da niciodată Crimeea înapoi, nici nu vor părăsi rușii Donbass și Lugansk”, a spus premierul polonez.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine