Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară va începe pe data de 16 august, informează Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) într-un comunicat de presă transmis, luni, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, factorii poştali vor fi prezenţi pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
„În cadrul acestui proces, poştaşii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30.08.2024. Menţionăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenţi la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri.
Compania Naţională „Poşta Română” îşi va îndeplini cu rigurozitate şi profesionalism toate obligaţiile prevăzute în Convenţia privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţională de Pensii Publice.
Convenţia a fost încheiată în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii”, se menţionează în comunicat.
Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional, se subliniază în comunicat.
Baciu: „Vor fi înmânate personal. Să fie acasă”
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că în perioada 15 august – 1 septembrie pensionarii vor primi decizia de recalculare a pensiilor la domiciliu și că plicurile vor fi înmânate personal. El a explicat și cum va arăta documentul.
„În primul rând, vreau să vă spun că acest plic în care este introdusă, practic, decizia de pensie în urma recalculării se transmite în format cu confirmare de primire, deci el se înmânează personal destinatarului final, pensionarului, nu se pune în cutia poștală, deci el are această confirmare de primire. În această perioadă, 15 august – 1 septembrie, pensionarii ar trebui să fie la domiciliu pentru a primi aceste plicuri cu informația privind decizia de recalculare, conform noii legi a pensiilor. Iar dacă ne uităm pe acest document, în prima parte avem datele de identificare ale pensionarului – numărul de dosar de pensie, nume, prenume, codul numeric personal, numărul dosarului de pensie, tipul pensiei. Sunt mai multe tipuri de pensie în sistemul public – pensie de limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș.
După aceea, jos, imediat după aceste date de identificare, avem clar identificat care este valoarea pensiei înainte de recalculare. După aceea avem tot ceea ce înseamnă stagii de cotizare, cu toate componentele. Vorbim de stagiu de cotizare contributiv, stagiu de cotizare necontributiv, stagiu de cotizare asimilat și stagiul din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, adică aici se vede exact structura stagiilor de cotizare, iar jos este evidențiat foarte clar stagiul de cotizare contributiv asupra căruia se aplică acele puncte de stabilitate. Iar după aceea avem exact numărul de puncte, numărul de puncte de stabilitate și numărul total de puncte.
La punctul c și punctul d. Formula de calcul este numărul total de puncte care se compune din numărul de puncte contributive și acele puncte de stabilitate care se acordă pensionarilor cu stagii de cotizare mai mari de 25 de ani se înmulțește cu valoarea punctului de referință, se numește VPR, rezultând noul cuantum al pensiei care este foarte clar evidențiat aici. La punctul f avem exact cuantumul pensiei începând cu data de 1 septembrie”, a mai explicat Baciu.
Nicio pensie nu va scădea
Totodată, el a precizat că în urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea, pentru că e un principiu foarte clar stabilit de lege.
„Dacă în urma aplicării acestei formule de calcul numărul de puncte înmulțit cu VPR ar ieși un cuantum mai mic al pensiei rămâne în plată cu cuantumul cel mai avantajos, respectiv cu cuantumul pe care deja îl are în plată. Deci, eventual, în cel mai rău caz, pensiile rămân la același nivel, dar o mare majoritate a pensionarilor vor primi majorări de pensie în urma acestui proces de recalculare”, a mai declarat șeful Casei de Pensii.