netanyahu s a razgandit in avion dupa ce a zis da incetarii focului cu hezbollah a distrus ce mai ramasese din relatia cu biden 925577

Casa Albă îl pune într-o postură jenantă pe premierul israelian, după ce acesta a respins inițiativa avansată de SUA și de aliații săi, privind o încetare a focului de 21 de zile între statul evreu și gruparea Hezbollah.

Un oficial al Administrației Biden afirmă că SUA s-au coordonat cu Benjamin Netanyahu în privința încetării focului, iar anunțul propunerii a fost făcut de Statele Unite după ce oficialii americani s-au asigurat că premierul israelian aprobă inițiativa, scrie Times of Israel.

„Am avut toate motivele să credem că, în redactarea declarației și în transmiterea acesteia, israelienii au fost pe deplin informați și pe deplin conștienți de fiecare cuvânt din ea. Nu am fi făcut-o, dacă nu am fi crezut că va fi primită cu seriozitatea cu care a fost elaborată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

John Kirby: SUA nu ar fi publicat declarația privind încetarea focului, dacă Israelul nu ar fi fost de acord cu ea

El a răspuns afirmativ când a fost întrebat dacă e corect faptul că „SUA nu ar fi publicat declarația de miercuri seară, dacă nu ar fi crezut că Israelul este de acord cu ea”.

Un diplomat occidental de rang înalt a declarat pentru Times of Israel că Benjamin Netanyahu și consilierii săi au fost implicați îndeaproape în elaborarea și aprobarea declarației comune, asumate de SUA și de peste o duzină de alte țări.

Documentul propunea o încetare a focului de 21 de zile de-a lungul Liniei Albastre (linia de demarcație între Liban, pe de o parte, și Israel și Înălțimile Golan, de cealaltă parte, n.r.).

Inițiativa a fost gândită să ofere timp, atât pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și încheierea unui acord de încetare a focului în Gaza, cât și pentru un acord între Israel și Hezbollah, în urma căruia gruparea pro-iraniană să își retragă forțele de la granița Libanului cu statul evreu.

Joi, după ce a aterizat la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU, premierul israelian a declarat că țara sa va continua să lovească gruparea Hezbollah „cu toată forța” și nu se va opri până când nu își va atinge obiectivele, care prevăd revenirea în siguranță, la casele lor, a locuitorilor din nordul Israelului.

„Am văzut comentariile prim-ministrului Netanyahu. Credem în continuare că un război total nu este cea mai bună modalitate de a aduce oamenii înapoi în casele lor. Dacă acesta este obiectivul, nu credem că un război total este modalitatea corectă de a face acest lucru”, a afirmat, la rândul său, John Kirby.

Cum s-a răzgândit Netanyahu: „A distrus ce mai rămăsese din relația cu Administrația Biden”

Postul TV Channel 12 a relatat că, înainte ca Benjamin Netanyahu să respingă încetarea focului cu Hezbollah, ministrul israelian al Afacerilor Strategice, Ron Dermer, a ajuns, cu aprobarea premierului israelian, la o înțelegere de principiu cu SUA privind un proces de încetare a focului care să acopere atât Libanul, cât și Gaza.

În timp ce Netanyahu zbura spre teritoriul american, președintele Joe Biden și omologul francez Emanuel Macron au anunțat, împreună, inițiativa de încetare a focului pentru 21 de zile. Înțelegerea era ca Netanyahu să menționeze public această propunere la aterizarea de la New York.

Potrivit postului TV israelian, prim-ministrul urma să spună că, în timp ce țara sa continuă să lupte împotriva Hezbollah, salută orice inițiativă de încetare a focului care ar permite întoarcerea în siguranță a locuitorilor din nordul Israelului la casele lor.

Channel 12 susține că au existat inclusiv ciorne ale declarației ce urma să fie făcută de șeful guvernului de la Ierusalim.

Însă, odată ce a devenit publică, propunerea de încetare a focului a fost întâmpinată cu un val de critici în Israel, iar Netanyahu s-a distanțat de ea, emițând dezmințiri de la bordul avionului său.

„Evident, președintele Statelor Unite nu ar fi făcut un astfel de demers fără să se asigure de acordul prim-ministrului Netanyahu. Acest pas înapoi (făcut de Netanyahu, n.r.) distruge complet ceea ce a mai rămas din relațiile cu administrația Biden”, a spus, pentru Channel 12, o sursă familiarizată cu situația.

Postul TV mai notează că noul context oferă Hezbollah pretextul respingerii unei încetări a focului și că se prefigurează o nouă escaladare, care ar putea duce la un război regional.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *