Sindicaliștii de la Metrorex au anunțat că vor declanșa greva generală, după ce negocierile cu consiliul de administrație al companiei nu au dus la niciun rezultat. Liderii de sindicat acuză conducerea că și-a schimbat poziția față de acordurile inițiale, blocând adoptarea noului Contract Colectiv de Muncă.
Blocaj în negocieri: Consiliul de Administrație refuză creșterile salariale
Săptămâna trecută, părea că un consens a fost atins între comisia de negociere și sindicate, însă marți situația s-a schimbat dramatic. Conform liderului USLM, Marian Artimon, Consiliul de Administrație al Metrorex a refuzat să aprobe majorările salariale incluse în acord.
„Statutul Metrorex prevede ca, după ce comisiile de negociere ajung la un punct comun, Consiliul de Administrație să aprobe negocierile pentru a putea fi înregistrate. Au dat un mandat de negociere comisiei, inclusiv pentru creșterile salariale, iar acum membrii CA susțin că nu pot acorda aceste majorări. Dacă au găsit sumele pentru majorări săptămâna trecută, ce s-a schimbat între timp?”, a declarat Marian Artimon, liderul USLM, conform B1TV.
Membrii Consiliului au transmis că mandatul acordat comisiei de negociere „nu mai este valabil”, motiv pentru care refuză să accepte rezultatele discuțiilor.
Planurile sindicaliștilor: „Vom face ce trebuia să facem mai demult”
Sindicaliștii Metrorex susțin că nu mai au altă opțiune decât să declanșeze conflictul colectiv de muncă, care include pichetări, concilieri, medieri și, în cele din urmă, grevă generală.
„Declanșăm conflictul colectiv de muncă, adică vom face ce trebuia să facem mai demult, dar am zis că nu e cazul. Urmează pichetări, concilieri, medieri și grevă. Am senzația că cineva dorește scandal,” a subliniat liderul sindical.
Nemulțumirile sunt legate în principal de creșterile salariale, sindicaliștii cerând venituri care să țină cont de inflație și de salariul minim european.
Intervenția politică: Ciolacu și Grindeanu în mijlocul tensiunilor
Tensiunile dintre sindicate și conducerea companiei au atras inclusiv intervenția premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Simt o presiune politică. Noi suntem într-un minister PSD, iar compania e condusă de PNL,” a declarat Marian Artimon pe 8 noiembrie, sugerând că disputele interne ar putea fi alimentate de rivalitățile dintre partidele politice.