Ședința PNL s-a transformat într-un schimb dur de replici între Hubert Thuma și președintele partidului, Ilie Bolojan. Președintele Consiliului Județean Ilfov l-a acuzat pe liderul liberal că marginalizează membrii cu vechime și că tratează partidul ca pe o afacere personală.
O recentă ședință a Partidului Național Liberal a scos la iveală tensiuni puternice între membrii formațiunii. Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, l-a criticat direct pe Ilie Bolojan, acuzându-l că marginalizează liberalii cu vechime în partid.
Thuma a pornit de la o declarație anterioară a lui Robert Sighiartău, care spusese că îl doare „burta de partid” pentru că a crescut în PNL. Președintele CJ Ilfov a susținut că și alți liberali cu vechime resimt aceeași nemulțumire, spre deosebire de persoanele venite recent în formațiune.
„Robert Sighiartău a spus că îl doare burta de partid pentru că a crescut în PNL. Şi eu am crescut în PNL, cred că pe majoritatea de aici care au crescut în PNL îi doare stomacul de ce se întâmplă în partid, mai puțin pe doamna Oana Gheorghiu, că nu a crescut în partid, a venit doar la final acum sau pe domnul Jurca sau pe cine ați mai adus dumneavoastră, domnule Bolojan, de la Bihor”, a spus Hubert Thuma.
Acuzații despre marginalizarea Nicoletei Pauliuc
Thuma i-a reproșat apoi lui Bolojan că nu respectă principiul conform căruia filialele ar trebui să primească funcții în funcție de rezultatele și meritele obținute. El a mai susținut că președintele PNL o marginalizează pe prim-vicepreședinta partidului, Nicoleta Pauliuc, care ar urma să fie înlăturată inclusiv din comisia de apărare.
„Dumneavoastră credeți că ați luat PNL pe persoană fizică, e un SRL la care dumneavoastră aveți acțiuni”, i-a transmis Thuma lui Bolojan.
Președintele PNL i-a răspuns că ar trebui să se rezume la subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței. Bolojan i-a cerut lui Thuma să intervină mai degrabă pe tema problemelor financiare ale partidului.
„Domnule Thuma, rugămintea mea este dacă puteți să interveniți la problemele financiare. De bun-simț ar fi să ne limităm la ordinea de zi”, a răspuns Ilie Bolojan.
Veștea, sceptic față de o alianță cu dreapta
În cadrul aceleiași ședințe, Adrian Veștea a exprimat rezerve față de o eventuală alianță electorală cu formațiunile din polul dreptei, din care fac parte Ludovic Orban, USR și PMP.
Liberalul a amintit că aceste partide au susținut candidatura lui Allen Coliban la Primăria Brașov, fără ca demersul să aducă succes electoral. Veștea a criticat ideea unei apropieri politice, în contextul conflictelor existente în prezent între aceste formațiuni.
„Eu nu cred că trebuie să ne facem de pe acum o strategie în care «vezi, Doamne» cu acești oameni care se atacă zi de zi și își fac plângeri și vom avea o prietenie maximă şi peste o lună și jumătate ne strângem în brațe și facem alianță pentru parlamentare”, a declarat Adrian Veștea.
