Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) a anunțat, marți, că s-a autosesizat după ce în spațiul public au apărut imagini și informații referitoare la inscripții cu caracter fascist desenate pe Podul Basarab din Capitală.

Poliția anchetează cazul sub incidența OUG 31/2002

Potrivit unui comunicat emis de Biroul de presă al DGPMB, polițiștii investighează cazul conform art. 4, alin. 1 din Ordonanța de Urgență 31/2002. Actul normativ prevede interzicerea organizațiilor, simbolurilor și ideologiilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum și a promovării cultului unor persoane implicate în infracțiuni contra păcii și omenirii.

Promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, ori incitarea la ură sau discriminare, reprezintă infracțiune”, se precizează în comunicatul DGPMB, preluat de PsNews.

Poliția a informat că activitățile de identificare și depistare a persoanelor responsabile sunt în desfășurare. Ancheta este coordonată de Secția 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Autoritățile încearcă să stabilească situația de fapt și să aplice măsurile legale necesare.

Astfel de acte, prin care sunt promovate simboluri și ideologii interzise, constituie infracțiuni grave, cu impact direct asupra păcii sociale și respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, arată sursa citată. Autoritățile fac apel la populație să semnaleze orice astfel de incidente și să sprijine anchetele în curs.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *