„Turul 2, înapoi!” Anchetatorii au găsit mesaje de amenințare și revendicări politice în plicurile suspecte expediate instituțiilor

În plicurile suspecte conținând praf alb, care au fost expediate pe adresele unor instituțiile cheie ale statului român, au fost descoperite și mesaje de amenințare, transmite Antena 3 CNN.

Anchetatorii au primit primele rezultate ale expertizei prafului și încearcă să-i identifice și să-i rețină pe cei care au încercat să provoace panică.

„A fost o mobilizare impresionantă la toate aceste instituții unde au ajuns corespondențele suspecte. Vorbim, între altele, despre Poliția Română, Jandarmeria Română, de asemenea Serviciul Român de Informații.

Praful din plicuri a fost analizat preliminar și s-a constatat nu reprezintă un pericol pentru sănătatea celor care au luat contact cu aceste corespondențe. Însă nu doar praful din plicuri era suspect, ci și mesajele care însoțeau acest conținut.

Vorbim despre mesaje de amenințare, dar și de mesaje cu tentă politică, în care se făcea trimitere la alegerile anulate. Pe unul dintre plicuri scria ‘Turul 2, înapoi’. Pe un alt plic, mesajul era ‘Veți plăti, trădătorilor!’. Aceste mesaje au ajuns pe masa anchetatorilor și sunt analizate de către aceștia. Ei continuă cercetările pentru a da de urma celor care au trimis aceste corespondențe.

Ne amintim că primirea a plicurilor a implicat evacuarea angajaților din sediile centrale ale instituțiilor precum Poliția Română, Jandarmeria, Biroul Electoral Central și Avocatul Poporului.

Și la această din urmă instituție a ajuns un mesaj cu ‘Turul 2, înapoi’. Este probabil că intenția celor care au trimis plicurile a fost să provoace panică și de a bloca temporar activitatea instituțiilor vizate”, a relatat Georgiana Murgilă, senior editor Antena 3 CNN.

Ultimele știri

Cine e Gabriel-Ciprian Ene, numit secretar general al Guvernului. USR acuză o „capturare” a Executivului

Gabriel-Ciprian Ene a fost numit secretar general al Guvernului. USR acuză o numire ilegală, invocând conflictul cu statutul de magistrat-asistent.

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Economiștii avertizează că românii nu mai au din ce plăti

Nazare nu exclude taxe noi în 2027, iar economiștii avertizează că românii și firmele nu mai pot suporta majorări fiscale.

ANAF vrea să vândă online la liber bunurile confiscate. eMAG și OLX, variante luate în calcul

ANAF ar putea vinde bunuri confiscate și prin eMAG sau OLX, potrivit unui proiect de modificare a OG nr. 14/2007.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine