Guvernul achiziționează un avion FRONTEX care costă 164 milioane lei. Predoiu: Nu este un simplu avion de supraveghere vizuală

Guvernul a aprobat o Hotărâre pentru achiziţionarea unui avion Frontex, cu o investiţie este de 163,7 milioane lei, dintre care 90% vor fi finanţaţi din fonduri europene, iar 10% din bugetul naţional. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că: „Era nevoie de un astfel de avion. Se înscrie în strategia noastră la ministerul de Interne”.

Ministrul de Interne a comentat la Antena 3CNN că prin achiziția acestui avion se are în vedere combaterea migrației ilegale, una din prioritățile Ministerului de Interne, încă de pe vremea în care încercam să intrăm în Schengen.

„În ultimii doi ani, poliția de Frontieră, MAI au reușit să reducă această migrație ilegală cu 70%. România este la ora actuală una dintre cele mai sigure țări din punct de vedere al migrației ilegale. Presiunile pe această problemă vor crește, tentativele de a trecere frontierele țării noastre vor crește, înregistrăm anumite semnale în acest sens, sunt coridoare pe care le-am identificat prin cooperare polițienească internaționale”, a spus Predoiu. 

Avionul care urmează să intre în posesia Ministerului de Interne este unul de ultimă generație.

„Era nevoie de un astfel de avion. Se înscrie în strategia noastră la ministerul de Interne. Nu este un simplu avion de supraveghere vizuală, are o supraveghere tehnică avansată, este dotat cu radare, cu camere de luat vederi, este dotat corespunzător, astfel încât să poată surprindă orice tentativă de penetrare a frontierei, foarte rapid, face patrulare rapidă. Poate zbura 11 ore fără alimentare, e un mare pas pentru protecția frontierei noastre”, a mai spus Predoiu. 

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Sănătății respinge vaccinarea obligatorie: „Nu voi fi de acord niciodată”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat categoric că nu...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine