Premierul Ilie Bolojan a oferit marți seară explicații despre calendarul în care românii vor resimți beneficiile măsurilor economice adoptate recent, precizând că efectele de stabilizare vor deveni vizibile începând cu primăvara anului viitor, cu condiția respectării strategiei de reducere a cheltuielilor publice.
Scăderea inflației și absorbirea contracției economice
Șeful Executivului a explicat în ce vor consta aceste „efecte de stabilizare” pe care le așteaptă România: „Nu mai trebuie să creștem taxe dacă ne concentrăm pe problema reducerii de cheltuieli, care nu poate fi făcută de pe o zi pe alta și doar în felul acesta putem să fim în situația în care, începând din primăvara anului viitor, avem deja efectele de stabilizare. Asta înseamnă că se va vedea o scădere a inflației, efectele de contracție economică pe care le au aceste măsuri, pe care nu trebuie să le negăm, vor fi absorbite și ne vom duce către o situație de stabilizare, în așa fel încât din a doua jumătate a anului să vedem tendințele de creștere.”
Bolojan a fost prudent cu privire la posibilitatea reducerii rapide a taxelor: „Dar să spun că de la începutul anului viitor sau de la final vom reduce iar niște taxe ar însemna să fac niște afirmații hazardate și asta nici domnul președinte (Nicușor Dan – n.r.) nu a spus așa ceva”, a declarat într-o emisiune, conform B1TV.
Necesitatea unei economii pe baze sănătoase
Premierul a subliniat importanța evitării repetării greșelilor din trecut: „Finalul de criză înseamnă că economia intră într-o zonă de stabilitate și înseamnă că lucrăm zi de zi la aspecte care țin de o economie pusă pe baze sănătoase, o economie care creează dezvoltare și o țară care se duce într-o direcție bună. Asta trebuie să facem, dar nu înseamnă că de pe o zi pe alta vom începe din nou cu lucrurile pe care le-am făcut prost în acești ani.”
El a criticat politicile anterioare bazate pe excepții: „Nu înseamnă că, dacă mergi bine nu poți să reduci taxe, nu înseamnă că nu poți să dai excepții, dar orice s-ar spune, uitați unde am ajuns, mergând pe excepții, creând posibilități, creând tot felul de lucruri care ne-au adus în această situație. Nu mai trebuie să repetăm aceste greșeli”, a punctat prim-ministrul.
Excluderea unei noi creșteri a TVA
Întrebat despre posibilitatea unei noi majorări a TVA, Bolojan a condiționat răspunsul de respectarea planului de reducere a cheltuielilor: „Dacă aceste măsuri de reducere a cheltuielilor, care trebuie luate în continuare, nu vor fi luate, este doar o chestiune de timp până când aceste încasări vor fi consumate de creșterile mari de cheltuieli și indiferent de ce Guvern va fi, va fi pus în situația, fie să crească venituri, fie să crească cheltuielile.”
Totuși, premierul s-a arătat optimist cu privire la evitarea unor noi majorări de taxe: „Eu cred că cu măsurile pe care le-am luat până în momentul de față, de creșteri de venituri, nu cred că trebuie să mai luăm alte măsuri pe componenta de creșteri de venituri și taxe. Asta putem face, dacă scădem cheltuielile. Nu se poate altfel și e anormal să punem taxe suplimentare cât noi avem loc de reducere a cheltuielilor.”
Declarațiile premierului vin în contextul în care guvernul încearcă să echilibreze necesitatea de a reduce deficitul bugetar cu imperativul de a nu afecta prea mult activitatea economică prin măsuri fiscale restrictive suplimentare.