PSD nu vrea să facă majoritate cu AUR, dar nici nu poate fi „o sectă de adulatori” ai Guvernului Bolojan. Este replica președintelui interimar al PSD către premierul Ilie Bolojan, după ce acesta din urmă i-a invitat pe social-democrați să depună o moțiune de cenzură și să formeze o majoritate cu partidul condus de George Simion, dacă sunt nemulțumiți de modul în care funcționează Coaliția de guvernare și actualul Executiv.
De asemenea, Sorin Grindeanu a adăugat că PSD va propune din nou în Coaliție înființarea unui grup mixt de lucru pentru reforma pensiilor magistraților.
Premierul Ilie Bolojan a spus, pentru a doua oară, că dacă PSD este nemulțumit de cum funcționează Coaliția îl poate da jos printr-un vot în Parlament.
„Dacă au soluții, să vină să le propună. Dacă nu le convine guvernul, să inițieze moțiuni de cenzură și guvernul pleacă”, a spus prim-ministrul duminică seară, după ce a făcut o declarație similară săptămâna trecută într-un interviu pentru Antena 3 CNN.
Sorin Grindeanu i-a dat luni replica premierului, avertizându-l că dacă PSD vrea să dărâme Guvernul ne e nevoie să inițieze moțiune de cenzură ci pur și simplu poate decide să rupă Coaliția.
„Dacă vrem să facem mutări politice, nu e nevoie să semnăm moțiuni, pur și simplu decidem să nu mai fim parte din Coaliție și atunci nu mai ai Guvern. de câte ori trebuie să spună psd că nu vrem să facem majoritate cu AUR? Dar nu cred că se așteaptă de la noi să fim pe post de sectă de adulatori și de unanimități și de aplaudaci la politicile unora sau altora. Dacă avem ceva de spus o spunem și o spunem apăsat”, a spus președintele interimar al PSD.
Sorin Grindeanu a adăugat că nu vede sensul unei Coaliții în care toată lumea stă aliniată și l-a criticat din nou pe prim-ministru pentru decizia de a impune plata CASS deținuților politici și veteranilor de război.
„Nu văd rostul unei Coaliții în care toată lumea stă aliniată, în poziție de drept. Nu poți să spui că ai refăcut deficitul României cu CASS la deținutii politici și veterani de război. Astea au fost decizii proaste și nu o să tăcem din gură când avem argumente”, a spus Sorin Grindeanu.
Președintele interimar al PSD a adăugat că social-democrații vor propune, din nou, în ședința Coaliției înființarea unui grup de lucru mixt, la care să ia parte și magistrați, pentru reforma pensiilor magistraților.
Președintele interimar al PSD a adăugat că social-democrații vor propune, din nou, în ședința Coaliției înființarea unui grup de lucru mixt, la care să ia parte și magistrați, pentru reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a respins săptămâna trecută această solicitare a social-democraților spre furia PSD, insistând că se va ocupa el de noua lege a pensiilor magistraților, după decizia Curții Constituționale de respingere a actului normativ pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspundere.