”A fost visul meu. Ne facem plăcerile”. Un deputat PSD a fost filmat la volanul unui bolid de peste 100.000 de euro

Deputatul PSD Răzvan Iulian Ciortea conduce o mașină de peste 100.000 de euro care nu apare în declarația de avere și are în conturi mai mulți bani decât veniturile oficiale, arată o investigație Snoop. Bolidul aparţine unei firme de dispozitive medicale care este condusă de prietenul parlamentarului.

La rândul ei, și soția deputatului Răzvan Iulian Ciortea, conduce o mașină la fel de scumpă, care aparține firmei mamei ei.

Parlamentarul a fost filmat în 22 octombrie la Palatul Parlamentului în timp ce se urca într-un BMX XM.

„Știți că mai avem câte un vis în viață. Ăsta este visul meu. Atâta timp cât am salariu și muncesc și mi-o pot permite o fac acum, mai târziu nu mă interesează. Ne interesează să fie legal, în rest nu mă interesează absolut nimic… Eu sunt de principiu să ne facem plăcerile, că la 70 de ani nu cred că mai contează”, a spus Răzvan Ciortea.

Deputatul PSD a precizat că mașina este luată cu contract de „la firma unui prieten”, este fabricată în 2024, valorează 110.000 de euro pentru că este second hand, și urmează să fie plătită în trei ani, potrivti sursei citate. El a adăugat că nu este trecută în declarația de avere pentru că nu îi aparține decât după ce este achitată integral.

Potrivit jurnaliștilor Snoop care au verificat declarațiile de avere ale deputatului, parlamentarul are în conturi mai mulți bani decât veniturile oficiale.

Ultimele știri

Ion Cristoiu îi compară pe democrați cu USR-iștii. Vor face două greșeli fatale după preluarea Congresului

Ion Cristoiu crede că democrații americani vor comite două greșeli majore, pornind anchete și răzbunări împotriva lui Trump.

Traian Băsescu critică plata trupelor americane, o „idee poloneză proastă”. „Noi nu cumpărăm mercenari”

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti SUA pentru păstrarea trupelor în România ar fi fost „împrumutată” de la Polonia și nu poate funcționa.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine