Primarul PNL al Slatinei îl contrazice pe șeful său, Ilie Bolojan: „Dezmățul financiar la care s-a referit premierul e exagerat”

Primarul Slatinei a afirmat, în direct, la Antena 3 CNN, că instituţia pe care o conduce se va supune legii, după ce decizia luată de liderii Coaliției, de a elimina 10% din posturile efectiv ocupat în administraţia locală, va fi publicată în Monitorul Oficial, dar l-a şi contrazis pe Ilie Bolojan în privinţa cheltuielilor din primării, afirmând că „banii au fost folosiţi în investiţii”.

„Mă bucur că s-a luat o decizie. Eu cred că prin reorganizarea voi fi ferit să renunţ la foarte mulţi oameni. După ce văd decizia în Monitorul Oficial, voi vedea cu colegii, vom analiza. Ne vom supune legii. Dacă va trebui să renunţăm la anumite posturi, vom face acest lucru. Nu negociem cu legea. Mă bucur că s-a luat decizia.

Premierul Ilie Bolojan a spus că plătim preţul unui dezmăţ financiar. Acest concept de dezmăţ financiar, pe care neinspirat l-a folosit în acel moment, este un pic exagerat. Banii au fost folosiţi în investiţii.

Am vorbit public despre a doua centură de la Oradea, care a costat 1,3 miliarde de lei. Este făcută exclusiv prin Anghel Saligny. Este o investiţie utilă pentru Oradea, sunt convins de acest lucru. Poate dacă ştiam că acea investiţie contribuie la dezmățul financiar, poate un prim-ministru responsabil ar fi fost un pic mai precaut. Vorbesc de domnul Ciucă, de domnul Câţu şi de domnul Orban, ca să nu fiu acuzat de discriminare”, a afirmat Mario de Mezzo la Decisiv.

Ce au decis liderii Coaliției

Liderii Coaliției au decis, marți, că în administrația locală se vor elimina 10% din posturile efectiv ocupate, dar nu toate primăriile vor fi obligate să facă concedieri. În cazul prefecturilor, vor fi eliminate 20% din posturi.

Surse din conducerea Coaliției au declarat, pentru Antena3.ro, că în cazul primăriilor, ”există peste 700 care nu trebuie să facă concedieri”, pentru că ”nu au exagerat cu angajările”.

Întrebarea la care nu au răspuns încă liderii partidelor din Guvern este de la ce dată vor fi dați afară angajații din adminsitrația centrală și locală.

Ultimele știri

Cerșetor cu Lexus, prins la Iași. A strâns peste 9.000 de lei în opt ore, de Sfânta Parascheva

Un bărbat care cerea bani la Iași, de Sfânta Parascheva, a fost prins cu 9.147 de lei și un Lexus.

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Motorina va rămâne scumpă până în 2027. Agenția Internațională pentru Energie avertizează asupra unui deficit prelungit

AIE avertizează că motorina ar putea rămâne insuficientă pe piețele mondiale până în a doua jumătate a anului 2027, chiar dacă petrolul își revine.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine