Subiectul cerealelor ucrainene revine în prim-plan pe fondul accelerării negocierilor de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE, dar și al restricțiilor impuse de Polonia și al blocării porturilor de la Marea Neagră. Politica Agricolă Comună europeană se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări ale momentului. Portul militar Constanța ar putea deveni o soluție esențială pentru agricultura ucraineană.
Fermierii din întreaga Europă au ieșit cu tractoarele în stradă, iar protestele au ajuns până la blocarea Bruxelles-ului, capitala Uniunii Europene. Creșterea prețurilor la carburant, concurența importurilor mai ieftine, reglementările fitosanitare impuse de UE și modificările aduse Politicii Agricole Comune (CAP) s-au adunat și au dus la ample mișcări de stradă.
Aderarea Ucrainei, ultima piesă din puzzle
CAP este descrisă drept unul dintre cele mai mari puzzle-uri ale momentului, în care fiecare piesă majoră trebuie să se potrivească, iar aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE reprezintă ultima piesă, potrivit portalului de jurnalism voxeurop.eu.
Chiar și fără teritoriile capturate de Rusia – Crimeea și părți din Donbas –, Ucraina deține 32 de milioane de hectare de pământ agricol viabil, dintre care 26 de milioane sunt deja cultivate. Suprafața este dublă față de cea a Franței și de trei ori mai mare decât cea a Spaniei sau a Poloniei, fiecare cu câte 11 milioane de hectare. Odată intrată în UE, Ucraina ar deveni instantaneu liderul blocului comunitar la producția de cereale și semințe uleioase.
Solul ucrainean, numit cernoziom, se numără printre cele mai bogate din lume.
Cercetătoarea Elsa Régnier, într-un studiu din 2024 realizat pentru Institutul pentru dezvoltare sustenabilă și relații internaționale (IDDRI), a scris că “este considerat unul dintre cele mai dificile în procesul de aderare la UE”, capitolul agricol fiind afectat de rolul central al CAP în bugetul Uniunii și de vulnerabilitatea structurală a sistemelor de fermă. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a recunoscut că Ucraina și Moldova “au nevoie de timp și efort”, întrucât UE “trebuie să se asigure că politicile ei, inclusiv CAP, sunt adecvate pentru o Uniune extinsă”.
Destabilizare sau oportunitate de reformă
Potențiala destabilizare a pieței agricole comune, generată de intrarea unui producător atât de puternic precum Ucraina, ar putea deveni totuși o oportunitate, arată sursa citată. Comisia Europeană ar putea primi astfel presiunea politică necesară pentru o reformă majoră a CAP, proces amânat de ani de zile.
Uniunea Europeană a trecut până acum prin șapte valuri de extindere. Aderarea Spaniei și Portugaliei, în 1986, a mărit terenul agricol al blocului cu 30%, iar extinderile din 2004-2007, când a intrat și România, au adăugat 44%. O eventuală extindere cu Ucraina, Moldova și alte state candidate din Balcani ar însemna o creștere de 28%.
Expertul Yves Le Morvan, de la think tank-ul francez Agridées, avertizează că o simplă ajustare a CAP nu ar fi suficientă în cazul unei viitoare extinderi. “Ucraina nu e Polonia; are un model agricol economic moștenit de la fosta Uniune Sovietică, cu structuri de proprietate a terenului și formule de business care sunt externe to sistemului”, a explicat el. Le Morvan propune două variante: fie o aderare care să nu confere Ucrainei statutul deplin de membru, fie o reformă profundă a CAP, cu mecanisme de protecție pe termen lung. În prezent se negociază cadrul bugetar pentru perioada 2028-2034, iar aderarea Ucrainei ar plasa Uniunea în fața a trei opțiuni.
Aportul ucrainean ar putea reprezenta însă și o oportunitate geopolitică. Pe fondul invaziei ruse, al războiului din Iran și al amenințării tot mai mari venite din partea Chinei, suveranitatea alimentară devine o necesitate strategică. Aderarea Ucrainei, considerată “coșul de pâine al lumii”, ar putea transforma Uniunea într-un producător agricol și exportator global de top, întărindu-i totodată reziliența internă.
Rute alternative pentru exportul cerealelor
Ministerul Agriculturii de la Kiev a anunțat că analizează folosirea porturilor din Marea Baltică pentru exporturile de cereale, după ce Rusia a luat o măsură similară. Ambele state caută rute alternative la cele din Marea Neagră, perturbate de conflictul dintre ele, potrivit unei relatări Reuters din săptămâna trecută. Cea mai mare parte a mărfurilor ucrainene, inclusiv cerealele, a fost redirecționată către cele trei porturi ucrainene de pe Dunăre, după ce atacurile rusești au blocat porturile de la Marea Neagră care gestionau anterior 90% din exporturi.
Ministerul Agriculturii din Ucraina a transmis, într-un comunicat emis în urma unei întâlniri cu omologii estonieni, că „porturile baltice ar putea gestiona exporturi de până la 20 de milioane de tone de cereale”. Instituția a precizat însă că transportul prin Marea Baltică ar adăuga aproximativ 100 de dolari pe tonă la costurile de export.
Pentru a acoperi această diferență, Ucraina ar avea nevoie de sprijin internațional de până la 2 miliarde de dolari, a mai transmis ministerul. Instituția nu a indicat o sursă de finanțare și nici nu a detaliat traseul prin care cerealele ar ajunge la porturile baltice, în condițiile în care Ucraina nu are graniță directă cu statele baltice. Tranzitul prin Polonia rămâne, în acest context, ruta cea mai probabilă.
Ruta poloneză a stârnit însă proteste ample din partea fermierilor locali, care au acuzat concurența neloială a cerealelor ucrainene, mai ieftine, considerate o amenințare pentru producătorii din Polonia. Potrivit presei din Ucraina, ministrul Politicii Agrare și Alimentelor investighează intenția autorităților vamale poloneze de a limita utilizarea depozitelor și silozurilor pentru găzduirea temporară a cerealelor ucrainene aflate în tranzit către terțe țări, conform publicației de specialitate ukragroconsult.com. Importul anumitor produse agricole ucrainene în Polonia rămâne interzis, dar tranzitul prin această țară este în continuare permis.
Constanța, opțiunea cea mai solidă
Ruta cea mai scurtă pentru cerealele ucrainene către multe dintre piețele tradiționale trece prin porturile din Odesa, însă războiul a întrerupt acest lanț logistic. Ucraina a recăpătat controlul asupra portului Odesa și a stabilit noi rute de export pe mare și pe calea ferată, cu sprijinul României și Poloniei, reușind astfel să își salveze recoltele și să își reorganizeze logistica și lanțurile de aprovizionare.
Ungaria, Polonia și Slovacia au impus restricții la importurile din Ucraina încă de la începutul războiului. România a devenit, în schimb, cel mai important centru de tranzit și logistică pentru exporturile și importurile ucrainene.
Atacurile repetate ale Rusiei pun în pericol echipajele și navele, iar armatorii au devenit tot mai reticenți în a accepta noi transporturi. Cerealele pot fi redirecționate către porturile ucrainene de la Dunăre, către portul românesc Constanța, către porturile din nordul Adriaticii sau către cele de la Marea Baltică și Marea Nordului, potrivit unei relatări publicate luni de portalul Neweasterneurope.eu.
Mai multe analize de specialitate arată că accesul prin portul Constanța, respectiv prin Coridorul de Sud, rămâne cea mai solidă opțiune. Primul avantaj ține de timpul relativ redus al drumului: localitatea Dornești, aflată aproape de granița ucraineano-română, este conectată de Constanța printr-o rută feroviară relativ scurtă.
Al doilea avantaj apare după ce grânele ajung pe coastă. Constanța are o poziție avantajoasă față de multe piețe tradiționale pentru cerealele ucrainene, iar navele cu destinația Turcia, Egipt, Israel, Arabia Saudită sau alte țări asiatice pornesc direct din Marea Neagră, fără a mai naviga în jurul Europei de Vest.
Coridorul prin România beneficiază și de Dunărea de Jos: cerealele pot ajunge la Constanța cu barje din porturile ucrainene Reni și Izmail, către Cernavodă și apoi prin Canalul Dunăre-Marea Neagră. Portul de la Marea Neagră are un avantaj clar pentru deservirea piețelor din estul Mediteranei și a multor piețe asiatice, în timp ce porturile adriatice ar putea fi mai potrivite pentru destinațiile occidentale.
La capacitate maximă de tranzit, Coridorul de Sud, prin Constanța, gestionează aproximativ 66% din fluxul de marfă ucrainean. Ponderea ar putea crește odată cu extinderea capacității porturilor ucrainene Reni și Izmail și a terminalelor feroviare românești, pe măsură ce sistemul Dunării de Jos, transportul feroviar și portul Constanța se integrează mai rapid.
