Palatul Parlamentului, inundat de ploi. Angajații culeg apa din tavan cu găleți și mopuri

Ploile din ultimele zile au pătruns prin crăpăturile zidurilor Casei Poporului, iar angajații Parlamentului au fost nevoiți să pună găleți pentru a strânge apa care curge prin tavan. În două ore, patru găleți s-au umplut pe jumătate fiecare, la etajul 7, în zona Camerei Deputaților.

Apa de ploaie pătrunde prin zidurile Palatului Parlamentului, iar angajații instituției au ajuns să stea cu găleata pentru a o culege de pe jos. Gândul a semnalat anterior craterele apărute în pereții care despart Camera Deputaților de Senat, iar acum se văd și efectele acestor crăpături: apa intră direct în clădire atunci când plouă abundent.

Fisurile din ziduri s-au înmulțit și se întind acum pe mai multe etaje. La parter și la primul etaj, crăpăturile sunt atât de mari încât puteau fi strecurate două mâini înăuntru cu lejeritate. Situația nu este mai bună nici la etajele superioare, mai ales când plouă sau ninge.

Apa curge chiar lângă biroul tehnic

La etajul 7, în zona Camerei Deputaților, crăpăturile din zid lasă apa de ploaie să intre înăuntru atunci când precipitațiile sunt abundente, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile. Ironic, exact lângă zidul prin care plouă se află o ușă cu inscripția „Direcția tehnică. Spațiu tehnic 1717”. Picăturile de apă se prelingând prin zid umplu gălețile puse de femeile de serviciu pe mocheta unui hol din apropierea lifturilor.

Funcționarii trec nepăsători pe lângă băltoacele formate, obișnuiți deja cu fenomenul. Femeile de serviciu șterg apa de pe holuri și golesc gălețile în toalete, apoi repun recipientele sub zidul crăpat, prin care se vede cum șerpuiește apa de ploaie în interiorul clădirii, și așteaptă vreme mai uscată. Jurnaliștii au filmat timp de două zile la rând cum o clădire emblematică a țării este învinsă de o ploaie torențială, în fața căreia femeile de serviciu încearcă să reziste cu câteva găleți și un mop.

Camera Deputaților a transmis, în urmă cu opt luni, printr-un răspuns al Biroului pentru Informare Publică și Relația cu Societatea Civilă, că ambientarea și amenajarea spațiilor interioare se fac de către personalul Direcției administrative și al Centrului Internațional de Conferințe, în funcție de activitatea zilnică, de bugetele alocate și de legislația privind achiziția de mobilier, covoare, mochete sau flori. Instituția a precizat că serviciile de întreținere și curățenie se realizează cu personal și mijloace proprii ale Direcției administrative, covoarele fiind spălate semestrial, în vacanțele parlamentare, iar perdelele de două ori pe an.

Milioane de euro pentru reparații și întreținere

În 2023 a fost scoasă la licitație o sumă de aproximativ 3 milioane de euro pentru reparații la infrastructura din curtea clădirii. În 2025, facturile la energie electrică au depășit 250.000 de euro lunar.

Din 2024 există o expertiză tehnică privind analiza punctuală, din punct de vedere structural, a zonei afectate, realizată în raport cu cerința fundamentală de rezistență mecanică și stabilitate, precum și cu privire la cauzele care au dus la apariția problemelor. Expertiza a relevat faptul că există un ansamblu de cauze, una dintre problemele Palatului Parlamentului fiind tratarea în faza de construcție a rosturilor de dilatare, execuție tributară tehnologiilor și restricțiilor prezente la nivelul anilor ’80, coroborată cu tasările diferențiale apărute în decursul celor 35 de ani de funcționare, precum și cu efectele unor microseisme, se arată în răspunsul transmis către Gândul.

Comportamentul clădirii este urmărit în timp printr-un proiect dedicat, administrația precizând că reparațiile vor fi contractate dacă bugetul va permite acest lucru. Precizăm că pentru urmărirea comportării în timp există un proiect privind Urmărirea Tasărilor prin metode topografice la construcția Palatul Parlamentului, parte a proiectului general privind urmărirea comportării în timp a ansamblului de clădiri Palatul Parlamentului. În funcție de alocația bugetară, după actualizarea proiectului de urmărire a comportării în timp, se vor depune diligențele necesare pentru contractarea lucrărilor de reparații corective, mai spune administrația Palatului Parlamentului, pentru Gândul.

Palatul Parlamentului, numit inițial „Casa Republicii” sau „Casa Poporului”, a fost construit începând cu anul 1984, la 42 de ani de când Nicolae Ceaușescu punea piatra de temelie a ceea ce urma să devină cea mai mare clădire civilă din Europa. Gândită ca simbol al triumfului comunist, clădirea găzduiește astăzi puterea legislativă a țării, adică simbolul democrației.

Situat pe Dealul Spirii, Palatul este a treia cea mai mare clădire administrativă din lume ca suprafață, după Pentagon și o clădire din India. Casa Poporului a fost ridicată exclusiv din materiale provenite din România și are o suprafață construită la sol de 66.000 mp. Potrivit informațiilor disponibile, costurile anuale cu reparațiile curente, securitatea și amenajările exterioare ajung constant la milioane de euro, iar întreținerea și facturile anuale la energie depășesc cu ușurință 10-15 milioane de euro.

Ultimele știri

Toni Greblă trage un semnal de alarmă. Instanțele din România, afectate de lipsa gravă de grefieri

Toni Greblă spune că instanțele din România se confruntă cu o lipsă acută de grefieri și cere reducerea taxelor pe muncă.

Ungaria dă publicității numele a peste 50.000 de informatori comuniști. Viktor Orban spune că Securitatea a încercat să-l recruteze

Budapesta publică numele a peste 50.000 de agenți și informatori comuniști. Viktor Orban dezvăluie că a refuzat o tentativă de recrutare.

Dolarul american pierde teren după alegerile pentru Congresul SUA. Scădere importantă în cursul BNR, în timp ce euro își reia creșterea

Dolarul a scăzut în cursul BNR după alegerile pentru Congresul SUA, în timp ce euro și-a reluat creșterea față de leu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine