„Se sacrifică alegerea primarilor în două tururi pentru forțarea alegerilor anticipate” consideră ALDE. Călin Popescu Tăriceanu crede că Guvernul Orban ar fi trebuit să emită o ordonanță de urgență pentru modificarea legii electorale în loc de asumarea răspunderii în parlament.
Logica ALDE este că dacă Guvernul va cădea prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD, pe care și UDMR a anunțat că o va semna, alegerile locale se vor desfășura tot într-un singur tur, și cu certitudine vor avea loc alegeri anticipate.
„Decizia Guvernului de asumare a răspunderii pe modificarea legislației electorale pentru alegerile locale este una regretabilă. Considerăm că nu calea asumării răspunderii era cea adecvată, ci, așa cum ALDE a cerut, adoptarea unei ordonanțe de urgență, care, pe lângă avantajul intrării în vigoare imediate, putea ulterior fi și dezbătută în Parlament pentru orice modificare”, arată ALDE într-un comunicat postat pe Facebook.
„Atragem atenția Guvernului că o eventuală demitere a sa în Parlament, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură, va bloca aplicarea alegerii primarilor în două tururi și păstrarea actualei legislații. Înțelegem, astfel, că se sacrifică alegerea primarilor în două tururi pentru forțarea alegerilor anticipate”, a mai transmis formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu.
Declarația vine după ce premierul Ludovic Orban a anunțat joi, în ședința de Guvern, angajarea răspunderii pe proiectul alegerilor locale în două tururi.