Nicușor Dan rămâne independent dar susținut de USR Plus. A explicat de ce și-a făcut partid

Nicușor Dan insistă că va candida independent la Primăria Capitalei, dar cu sprijinul USR Plus, și a negat că și-a făcut partid pentru a candida la alegerile locale. Este doar modalitatea prin care se poate alătura USR Plus pentru ca numele lui să apară pe buletinul de vot în dreptul alianței și să propulseze și lista de consilieri locali, a explicat el.

Partidul Uniunea Forțelor Locale este constituit de trei persoane apropiate care i-au spus că poate folosi partidul, dacă are nevoie, a explicat marți Nicușor Dan, după ce informația a devenit publică. El susține că a discutat cu președintele PLUS, Dacian Cioloș, o eventuală fuziune a Alianței USR-PLUS cu UFL.

„Informația apărută astăzi nu are de-a face cu situația politică pe care o știm cu toții. Sunt un candidat independent la Primăria Capitalei care cere sprijinul partidelor de opoziție pentru susținerea candidaturii sale și care a obtinut deja sprijinul USR-ului.

Uniunea Fortelor Locale (UFL) este un partid politic constituit în urmă cu un an de trei persoane care îmi sunt apropiate și care s-au arătat dispuse să colaboram în ipoteza în care acest vehicul politic îmi este necesar”, susține Nicușor Dan într-un comunicat.

Nicușor Dan a dezvăluit că a discutat săptămâna trecută cu Dacian Cioloș care este modalitatea cea mai potrivită pentru a reprezenta USR Plus la alegerile locale, și în același timp să rămână independent.

„Dacian Cioloș și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu o eventuală susținerea a mea pentru că, fiind candidat independent, pe buletinul de vot nu apar în dreptul Alianței USR-PLUS și astfel nu „trag” lista de consilieri ai celor două partide. I-am explicat că există acest partid, UFL, în care mă pot înscrie și care poate fuziona cu Alianța USR-PLUS, astfel încât, fără a fi membru USR sau PLUS, numele meu să apară pe buletinul de vot în dreptul Alianței”, a mai spus Nicușor Dan

„În concluzie, vorbim de o soluție tehnică la o problemă tehnică”, a încheiat acesta.
UFLa fost înființat în 2019 de Nicoleta Teodorescu, Elena Victorița Enescu și Alina Dimache.

Ultimele știri

Directori Romsilva, plecați la vânătoare în timpul programului de lucru: Diana Buzoianu dezvăluie ce a descoperit Corpul de Control la Iași. Se cere recuperarea...

Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de Control privind partidele de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași și cere recuperarea prejudiciilor.

Guvernul recunoaște criza de la Dacia: Producția se prăbușește, locurile de muncă dispar. Ce măsuri sunt pregătite pentru Mioveni

Ministerul Economiei pregătește un plan de sprijin pentru Dacia, după avertismentele Renault privind pierderea competitivității producției din România.

Adrian Veștea îl atacă dur pe Ilie Bolojan. Acuză PNL că riscă soarta PNȚCD

Adrian Veștea îl acuză pe Ilie Bolojan că distruge PNL și avertizează că partidul riscă soarta PNȚCD, după votul pentru Guvernul Niculescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine