Gabriela Firea anunță referendum pentru taxa Oxigen, cu doar o lună înainte de aplicarea amenzilor

Gabriela Firea vrea să organizeze referendum în București pe tema taxei Oxigen. Primarul Capitalei a dat înapoi după protestele societății civile cu privire la taxarea haotică a mașinilor considerate poluante. Chiar Firea recunoscut luni că i-a venit ideea „pe loc” din cauza petițiilor și protestelor.
Însă, sancțiunile pentru șoferi se vor aplica de la 1 martie, dar Firea crede că ar avea șanse să convoace referendumul până atunci.

Dacă ”se dorește acest lucru” un referendum pentru taxa Oxigen ar putea fi organizat în Capitală, a declarat luni Gabriela Firea. Primarul a făcut declarația într-o vizită la șantierul de pe Prelungirea Ghencea, unde municipalitatea construiește un bloc de locuințe sociale. Întrebată dacă mai are timp să organizeze referendumul într-o lună aceasta a spus că timp ar fi dar a ridicat problema banilor, arată Hotnews.
„Încă de acum 3 ani m-ați acuzat că nu luăm măsuri cu rablele, acum îmi iau jigniri, se fac petiții, proteste. Va spun sincer, mă gândesc la toate variantele fiindcă orice faci nu este bine, dacă orice facem cu ochii la Europa nu este bine”, a declarat Gabriela Firea
Vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar Primăria Capitalei a anunțat că va aplica amenzi de abia din luna martie șoferilor depistați că circulă cu mașina în București fără să plătească sau în zona ZACA. Au fost însă șoferi care au achitat taxa Oxigen, chiar dacă nu sunt obligați.
„Ar trebui să fie aplicat de la 1 ianuarie 2020, şi prin urmare, autoturismele poluante să nu mai aibă acces în zona anunţată deja. Deoarece conştientizăm faptul că cetăţenii trebuie să fie mult mai informaţi, am luat hotărârea, cu Direcţia transporturi, ca lunile ianuarie şi februarie să fie dedicate informării şi conştientizării”, spunea Firea în cadrul unui comandament pe care l-a convocat pentru a identifica soluții pentru traficul din Capitală, de sărbători.
Sistemul care monitorizează mașinile care tranzitează orașul nu este nici el gata.
Potrivit hotărârii municipale care reglementează taxa Oxigen, de la 1 ianuarie, mașinile sub Euro 3 nu mai au voie în centrul Capitalei, iar cele sub Euro 4 pot circula în oraș doar dacă plătesc vinieta Oxigen. Restricția se aplică de luni până vineri în intervalul 07:00-22:00, cu excepția sărbătorilor legale. Până acum au fost achiziționate 104 viniete, potrivit primarului general.

Ultimele știri

Luca Niculescu pune cărțile pe masă în fața investitorilor: Ce promite Guvernul mediului de afaceri și ce așteaptă în schimb de la companii

Premierul Luca Niculescu a promis predictibilitate investitorilor la Summitul Concordia 2026 și le-a cerut să investească mai mult în România.

Pensiile actuale, în pericol dacă România renunță la reducerea deficitului. Avertismentul economistului-șef al BNR: „Hârtia suportă orice”

Valentin Lazea (BNR) avertizează că o majorare a pensiilor fără bani ar putea pune în pericol plata celor actuale.

„Am acceptat, aproape nebunește”. Ciprian Ene, primit în Guvern de Luca Niculescu după ce a renunțat la magistratură

Gabriel Ciprian Ene a renunțat la cariera de magistrat-asistent la ÎCCJ pentru funcția de secretar general al Guvernului, oferită de Luca Niculescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine