Florin Cîțu consideră că toată populația trebuie să suporte costurile crizei coronavirusului, dar o scădere a salariilor demnitarilor ar putea duce la un „război”, consideră ministrul finanțelor. „Nu cred că ne permitem prea multe războaie în acest moment” spune Florin Cîțu
Florin Cîțu a reafirmat declarațiile sale din ultimele zile și anume că toți românii trebuie să participe la costurile acestei crize, însă, întrebat dacă demnitarii vor avea salariile tăiate, ministrul Finanțelor a spus că „nu cred că ne permitem prea multe războaie în acest moment”.
Florin Cîțu consideră sănătatea principalul domeniu la acest moment.
„Problema e de moment și cred că putem să facem acest lucru, să suportăm toți costurile. Unii suportă astăzi, alții după acest moment. Cred că astăzi trebuie să ne concentrăm pe toate resursele pe care le avem în aparatul administrativ și pe sectorul sanitar, să menținem sănătatea românilor. E un obiectiv principal. Eu știu ce am spus și în mențin opinia că avem un aparat administrativ poate superdimensionat, este ineficient, dar este problema de moment, când faci aceste lucruri și nu cred că ne permitem astăzi prea multe războaie” a spus Florin Cîțu, la Digi24.
Fără șomaj tehnic la bugetari
Ministrul finanțelor a mai spus că nu are în lucru un proiect privind o schemă de acordare a șomajului tehnic pentru bugetari.
„Nu există așa ceva în discuție în Ministerul Finanțelor Publice și nu este ceva ce eu aș susține în acest moment. Astăzi este nevoie de fiecare om în administrația publică. (…) Eu știu discuțiile din spațiul public. Dar mereu am susținut o reformă a aparatului administrativ”, a spus ministrul.
Premierul Ludovic Orban a anunțat în ședința de guvern de joi că este gata o primă variantă realizată de Ministerul Muncii pentru reducerea activității în sectorul bugetar.