Tăriceanu nu are încredere în promisiunile Guvernului

Călin Popescu Tăriceanu nu are încredere în promisiunile Guvernul Orban. După cum știm, în România urmează să se relaxeze măsurile impuse în contextul pandemiei actuale. Președintele țării a declarat că măsuri precum redeschiderea mall-urilor și redeschiderea sălilor de fitness vor fi aprobate după 15 iunie. Însă, dilema președintelui ALDE este alta. Tăriceanu se întreabă dacă Guvernul PNL și-a respectat promisiunile față de persoanele ce se află în categoriile defavorizate.

„Unde sunt măștile promise de Guvernul Orban familiilor cu venituri mici? Ne apropiem de finalul perioadei în care, conform hotărârii Guvernului, masca de protecție era obligatorie în spațiile închise. În falsa lui dărnicie, Guvernul a hotărât ca persoanele din categoriile defavorizate să beneficieze de un număr de măști în această perioadă.”, declară într-o postare pe pagina sa de Facebook acesta.

Tăriceanu spune că mai sunt câteva zile până la impunerea unor noi măsuri. El nu crede că acești oameni au beneficiat de măști din partea statului. „Este o nouă dovadă de cinism și o nouă dovadă că PNL-ul a încăput pe mâna unei găști de propagandiști zgomotoși care nu fac decât să-i mintă frumos pe oameni și în spatele acestor minciuni să-și umple buzunarele cu gologani. Aroganța de la Cotroceni i-a învăluit încet, încet pe toți și împreună s-au izolat într-un turn de fildeș unde gemetele poporului nu mai răzbat.”, continuă Călin Popescu Tăriceanu.

Așadar, Tăriceanu nu are încredere în promisiunile pe care le-au făcut liberalii. El încheie postarea prin a spune că vremea plății va veni mai repede decât se așteaptă.

 

Ultimele știri

Val de concedieri în România. Avocații spun că multe disponibilizări încalcă legea

Concedierile au crescut cu 26% în România, iar avocații avertizează că multe disponibilizări încalcă legea și pot fi contestate în instanță.

Luca Niculescu lipsește de la Ora premierului. Șeful Guvernului alege o întâlnire cu sindicatele în locul plenului

Luca Niculescu nu ajunge luni la Ora prim-ministrului din Camera Deputaților, deși fusese invitat de AUR cu o săptămână în urmă.

Robert Negoiță propune desființarea Primăriei Capitalei. Vrea ca sectoarele să preia majoritatea serviciilor publice

Robert Negoiță spune că Bucureștiul ar merge mai bine fără Primăria Capitalei și propune mai multă putere pentru sectoare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine