Primăria condusă de Gabriela Firea le propune cetățenilor să „adopte” câte o statuie și să contribuie lunar la întreținerea acesteia. Un proiect de lege pe această temă se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 15 iulie. Bucureștenii nu văd însă cu ochi buni sumele cheltuite până acum de Primăria Capitalei pe statui.
„Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public a Municipiului Bucureşti (fostă Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic) propune autorității municipale aprobarea unui demers cultural care presupune implicarea cetăţenilor în procesul de întreținere și punere în valoare a monumentelor de for public care se află în administrarea instituţiei. Astfel, cetățenii interesaţi vor putea susține financiar, pentru o perioadă determinată de timp, sub formă de sponsorizare, întreținerea unui monument de for public: restaurare, curățare, iluminat, amenajare peisagistică, punere în valoare, în funcție de tipul intervențiilor rezultate din expertiza pentru stabilirea gradului de degradare a acestuia”, se arată în raportul de specialitate al proiectului, citat de Hotnews.
Acest demers dorește a aduce în atenția cetăţenilor impactul negativ pe care îl au vandalizările, distrugerile, inscripționările cu graffiti precum și alte forme de agresiuni asupra monumentelor de for public, potrivit sursei citate.
„Va fi promovată o broşură de prezentare a monumentelor de for public aflate în administrarea Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public a Municipiului Bucureşti. După parcurgerea unei proceduri legale, aprobată prin Regulamentul de desfăşurare a programului, Direcţia se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor și autorizărilor necesare intervențiilor precum și de coordonarea executării acestora”, se mai arată în proiect.
Bilanțul banilor plătiți pe statui de PMB
În 2019, Primăria Capitalei a amplasat în Piața Universității statuia dedicată lui I.C. Brătianu. Monumentul costă circa 16,6 milioane lei si este o reproducere după monumentul public omagial construit în anii 1902-1903 de Ernest-Henri Dubois și Petre Antonescu. Firma care a făcut reproducerea este Exorno Studio. Statuia a fost comandată pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, dar nu a fost finalizată la timp, fiind inaugurată abia în august 2019.
Primarul general, Gabriela Firea, a mai comandat pentru Centenar încă două statui, dedicate Generalului Berthelot și Regelui Ferdinand I.
Statuia dedicată Generalului Berthelot a fost inaugurată în decembrie 2018, iar costul total pentru realizarea și amplasarea monumentului a fost de 2.069.658 lei cu TVA inclus. Autor Elena Nucă.
În ceea ce privește monumentul dedicat Regelui Ferdinand, statuia este realizată de sculptorul Florin Codre și va fi amplasată în Piața Victoriei. Aceasta costă nu mai puțin de 20.051.500 lei cu TVA. Pentru soclu și amplasare se plătește separat.
În ultimul mandat al primarului Sorin Oprescu, cea mai scumpă statuie a fost monumentul ”Aripi”, realizat în memoria luptătorilor din rezistența anticomunistă 1945 -1989 din România și din Basarabia. Statuia este realizată de sculptorul Mihai Bucule, a fost amplasată în Piața Presei, iar municipalitatea a plătit 3 milioane de euro.
În perioada 2000-2012, Primaria Capitalei a cheltuit 43,3 de milioane de lei pentru amplasarea a 24 de statui. Cea mai scumpa statuie achizitionată in aceasta perioada este monumentul lui Carol I, amplasat in Piata Revolutiei. Monumentul este realizat de sculptorul Florin Codre si a costat 13,2 milioane de lei. Pe locul doi se afla „Caruta cu paiate” – 5,5 milioane lei – realizata de Ion Bolborea. Pe locul trei este monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, din parcul cu acelasi nume, statuie realizata tot de Bolborea. Aceasta a costat circa 3,9 milioane lei. Sculptorul care a primit cele mai multe comenzi de la municipalitate este Ion Bolborea, aceasta incasand 14 milioane lei pentru cinci lucrari.