Deputatul PSD Liviu Pleșoianu i-a criticat aspru pe Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, acuzându-i pe aceștia de eșecul moțiunii de cenzură. Pleșoianu, care nu a mai ieșit cu declarații publice de câteva luni, a oferit o amplă analiză a situației din partidul social-democrat după ce au pierdut și această bătălie cu PNL. La final, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a sugerat că ar putea să părăsească partidul, deși a fost printre cei s-a aflat în sală la moțiunea de cenzură și nu este în pericol să fie exclus.
„Deși îmi propusesem să nu mai consum timpul nimănui cu comentarii pe marginea pseudopoliticii românești, trebuie să spun totuși câteva lucruri cu privire la ultima zi de vară parlamentară:
1. Am fost prezent azi în plen pentru a-l trimite acasă pe premierul Ludovic Orban TOCMAI pentru că mă număr printre foarte puținii care nu l-au votat premier pe același Ludovic Orban acum câteva luni, atunci când domnului Ciolacu i s-a părut foarte inteligent și „responsabil” să-l reînscăuneze prin votul parlamentarilor PSD care tocmai îl dăduseră jos!
2. Faptul că tocmai unul ca Grindeanu spune scrâșnind din dinți că “cei care absentează la moțiune vor fi excluși” e de un penibil care sfidează grotescul și care forțează limitele bunului-simț până în pragul patologicului! Carevasăzică, vorbește despre excluderea celor care nu respectă „decizia partidului” tocmai singurul premier din istoria omenirii autoizolat în clădirea Guvernului în afara oricărei pandemii, singurul premier care s-a baricadat în Palatul Victoria și a înghițit nu doar cheia, ci și clanța, ca nu cumva să plece atunci când propriul partid îi cerea să plece? Cel care zbiera la miezul nopții „Ăăăsta-i adevărrrrratul GRINDDDIIIANU!”, după ce fusese nevoie de… AUTOMOȚIUNE de cenzură ca să plece în sfârșit acasă, are acum tupeul chomolungmian să vorbească despre excluderi pe motiv de nerespectare a deciziilor partidului!? …Fabulos!
3. Faptul că Înțeleptul de la Buzău, marele om de stat și de partid Ciolacu, vorbește de asemenea despre “excluderea” celor care n-au venit în plen să-l trimită acasă pe Orban e iarăși ceva absolut grotesc! Domnu’ Ciolacu, înainte de a fi premier Orban pentru că nu a fost cvorum azi, Orban e premier pentru că TU ai îndemnat parlamentarii PSD să-l voteze premier! L-am dat jos cu toții pe Orban pentru că l-am considerat dezastruos ca premier în afara unei pandemii, iar tu, domnu’ Ciolacu, ai considerat că e “un gest responsabil” să-l voteze parlamentarii PSD premier pe dezastruosul Orban pentru a gestiona și o pandemie! Ce e logic, rațional, responsabil în această “gândire”?
4. Domnul Ciolacu a depus moțiunea de cenzură exact înainte de pseudocongresul PSD procedând întocmai precum Don Juan-ul de ocazie care mai adaugă ceva în slipi atunci când iese pe plajă ca să impresioneze. Moțiunea a fost depusă pe 17 august și votul a fost stabilit tocmai pe 31 august, în ultima zi de sesiune extraordinară, în ultima zi in care mai putea fi, adică, votată! Că e blat, că e doar politică de trei-lei-cuie, nici măcar nu mai contează… Ideea este că PSD începe să fie ridicol, iar acesta este de departe cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui partid.
5. În caz că nu știați, propunerea de premier care se vehicula în cazul trecerii moțiunii era cea a domnului Leonardo Badea. Lucrul era absolut firesc, câtă vreme, pur întâmplător, și domnul Leonardo Badea e absolvent al înaltelor studii SRI… În acest sens, mă gândesc că ar fi mai bine să nu mai cheltuim atâția bani cu pseudopolitica și pseudodemocrația – să-și facă direct serviciile Guvern de coaliție națională – “Guvernul Comunității de Informații”. De ce să se mai chinuie săracii să-și facă sau să acapareze partide ca să salveze aparențele?…
6. Tot ce am spus până acum este egal cu zero. Și aceasta pentru că – RECUNOSC! – nu l-am consultat pe înaltul strateg Vasile Dîncu înainte de a scrie. Mare greșeala!
P.S. Despre lucrurile cu adevărat importante, asupra cărora mi-am concentrat toată atenția în ultimele săptămâni, în câteva zile…”, a scris deputatul PSD Liviu Pleșoianu pe pagina sa de Facebook.