Plângere penală pentru o postare pe Facebook. Radu Mihaiu, candidatul alianței PNL USR PLUS la Primăria Sectorului 2 anunță că ADP Sector 2 a înaintat o plângere penală împotriva sa.
„Cum arată corupția din administrația locală? ADP sector 2 mi-a făcut plângere penală pentru… țineți-vă bine… formare de grup infracțional organizat. Iar dovada formării acestui grup este … n-o să ghiciți niciodată… că am distribuit pe Facebook o informație publică emisă de către statul român, și anume faptul că la fântânile din administrarea ADP sector 2 curge apă care nu este potabilă.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.
De cine este condus ADP Sector 2? „Dacă vi se pare hilar, să știți că la fel mi s-a părut și mie la început. Știam că ADP Sector 2 este condusă de un condamnat penal definitiv pentru mită, Alin Drugău, apropiat al candidatului traseist PSD, care nu se dă în lături de la nimic.”, adaugă acesta.
Mihaiu consideră aceasta plângere penală drept o formă de intimidare. „Apoi am realizat că de fapt această plângere este formulată de către o instituție a statului, care a plătit din bani publici un avocat pentru a o formula. Și am realizat că este o formă de intimidare și represiune politică plătită din bani publici. Pentru un motiv absolut ridicol: că am distribuit pe Facebook o informație publică emisă de statul român!”, continuă el.
Candidatul alainței PNL USR PLUS la Primăria Sectorului 2 îndeamnă oamenii să iasă la vot pe 27 septembrie. „Haideți duminică la vot ca să eliminăm astfel de practici din administrație!”, încheie acesta.