Când va începe vaccinarea anti-covid în România. Nelu Tătaru a dat răspunsul

Vaccinul anti covid va intra în România la sfârșitul lunii decembrie iar acesta va fi administrat din ianuarie, pentru început, personalului medical, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

„Avem o primă tranșă care ar trebui să vină la sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este – și în planificarea pe care o avem – ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătății, la videoconferința Profit Health Forum, potrivit Digi24.

Vaccinul anti-covid va intra în România la sfârșitul lunii decembrie. Ministrul a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană.

Tătaru a spus, totodată, că, în ultimele săptămâni, efortul autorităților a constat în extinderea facilităților de terapie intensivă. Astfel, dacă la începutul pandemiei de coronavirus, în urmă cu 8 luni, erau 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat următoare vor fi asigurate 1.400 de paturi, a mai precizat ministrul sănătății.

Uniunea Europeană a încheiat contracte de achiziție pentru 800 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19, care vor fi livrate în momentul în care studiile aflate în desfășurare vor dovedi că sunt eficiente.

Până acum au fost încheiate trei contracte, conform unui comunicat al Comisiei Europene.

De la compania AstraZeneca vor fi achiziționate 300 de milioane de doze de vaccin, de la compania Sanofi-GSK tot 300 de milioane, iar de la compania Johnson&Johnson alte 200 de milioane de doze.

Toate statele membre vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp, în funcție de dimensiunea populației.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ministrul Mediului, scandal cu protestatarii silvicultori. Diana Buzoianu: „Romsilva nu este vacă de muls pentru nimeni”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a coborât, miercuri, în fața...

Senatul se reunește miercuri în sesiune extraordinară pentru modificarea pensiilor magistraților

Parlamentul întrerupe vacanța legislativă pentru a dezbate mai multe...

Legea ignorată de 20 de ani care ar putea economisi miliarde din bugetul de stat: 80 de localități ar trebui „retrogradate”

România menține artificial un aparat administrativ supradimensionat, ignorând de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine