html
duminică, iunie 1, 2025
25.2 C
București

Vicepreședintele CJ Caraș-Severin, Dan Stan, a murit infectat cu coronavirus. Mesajul transmis de Marcel Vela

Dan Stan, vicepreședintele CJ Caraș Severin, a murit infectat cu COVID-19. Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin era și subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, astfel că trista veste a fost dată luni de ministrul de interne, Marcel Vela.

Dan Stan a murit, duminică, la spitalul de boli infecţioase din Timişoara, fiind diagnosticat cu noul coronavirus, iar Marcel Vela a anunțat acest lucru pe Facebook, potrivit publicației PsNews.

Dragi prieteni,

Din păcate, astăzi nu pot să vă salut cu „Bună dimineața!”

Pentru că sunt foarte trist și am acel sentiment de gol în suflet, pe care îl ai atunci când pierzi pe cineva drag.

Un prieten, un camarad, un om special, un adevarat român și patriot ne-a părăsit și s-a ridicat la Cer!

Avocatul Dan Stan, un profesionist desăvârșit, liberal și prieten vechi, un caracter deosebit, de o corectitudine rară, un OM care a fost mereu aproape de semeni și nevoile lor a plecat…”, a transmis ministrul.

Marcel Vela a mai precizat că Dan Stan a fost alături de el în toate momentele grele, în special în gestionarea Stării de Urgență.

Subsecretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne, a fost alături de mine în toate momentele grele, în special în gestionarea Stării de Urgență.

Am încercat, împreună, să facem o lume mai bună, mai sănătoasă și să salvăm cât mai multe vieți.

Actual vicepreședinte al Consiliului Județean, el s-a întors în octombrie acasă, ca să fie alături de noul președinte al CJ, cu dorința si speranța de a face din Caraș-Severin un județ mai bun.

SARS COV 2, acest inamic, virus pervers și invizibil, s-a răzbunat!

După o lungă suferință, inima sa mare, dar obosită, a cedat în această dimineață, la ora 4:30, la spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Dan nu mai este printre noi!

Camarade drag, mergi în pace printre îngeri, către Rai!

Dumnezeu să te odihnească!”, a postat Marcel Vela.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img