Ministrul Justiției, Stelian Ion, spune că dosarul „10 August” nu e închis, deoarece ordonanța de clasare trebuie comunicată celor peste 700 de persoane care au făcut plângeri, iar acestea pot contesta ordonanța de clasare.
„Din punctul meu de vedere nu e închis dosarul „10 August”. Acea soluție de clasare nu a fost comunicată către cei care au făcut sesizări penale – și erau peste 700 de persoane vătămate – acea ordonanță trebuie comunicată și se poate formula plângere împotriva acelei ordonanțe de clasare. Au dreptul ăsta, pentru ei e destul de greu de spus că a existat proces echitabil, de vreme ce n-au fost anunțați în mod oficial și nu au avut cum să conteste”, a spus Stelian Ion la Digi24.
Stelian Ion: Din punctul meu de vedere nu e închis dosarul „10 August”
„Am solicitat informații de la doamna procuror general cu privire la modalitatea de trimitere a unui dosar de la o secție la alta, de la un parchet la altul, declinările de competență, reunirile de cauze, pentru a vedea dacă nu există modalități, portițe de eludare a dispozițiilor legale”, a mai spus ministrul, Stelian Ion.
Dosarul privind intervenția în forță a jandarmilor la protestul diasporei din 10 august 2018 rămâne clasat, a decis la începutul acestei luni Tribunalul București, după ce a respins cererea DIICOT de redeschidere a anchetei. Decizia este definitivă.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că joi va trimite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) un proiect de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), pentru a obține un aviz din partea acestei instituţii, transmite Digi 24.
“Încă de la preluarea acestui mandat, am discutat în cadrul Direcţiei de elaborare acte normative, în sensul de a face unele corecturi proiectului de lege referitor la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie şi a trimite acest proiect către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea obţinerii unui aviz. Am făcut acest lucru, iar în cursul zilei de astăzi vom trimite către CSM proiectul.
Leave a comment