Diana Șoșoacă, George Simion, Claudiu Târziu și alte 5 persoane, amenzi de câte 15.000 de lei fiecare, după protestul de luni

Diana Șoșoacă, George Simion și Claudiu Târziu vor fi amendați cu câte 15.000 de lei fiecare, după protestul care a avut loc luni în București, spun surse Digi24. Alături de aceștia, încă 5 persoane care au fost implicate în manifestația din Capitală vor fi amendate cu câte 15.000 de lei.

Miercuri, pentru a patra seară la rând, câteva sute de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din București, după care au mărşăluit pe traseul Universitate – Calea Moşilor – bulevardul Ştefan cel Mare – Piaţa Victoriei, unde s-au întâlnit cu un grup mai mic de protestatari, în faţa sediului Guvernului.

George Simion: „Nu organizăm, dar participăm”

Simion spune că vinovaţii de violenţă de la aceste proteste trebuie traşi la răspundere, adăugând că membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara în funcţie de decizia proprie.

George Simion a precizat că membrii AUR îşi asumă să participe la proteste, alături de români, și susține că nu formaţiunea pe care o conduce a organizat aceste proteste, ci „românii simpli”.

„Am participat, în continuare membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara, în funcţie de decizia proprie, este opţiunea de a lupta pentru libertate. Noi ne-am asumat să fim alături de români la aceste proteste, nu organizăm, dar participăm. (…) Românii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, este protestul lor, este protestul românilor simpli”, a adăugat Simion

George Simion, co-președintele Alianţei pentru Unirea Românilor, anunță că va da în judecată Alianţa USR PLUS pentru defăimare, după protestele de luni. Mai mult, George Simion susține că nu AUR a organizat protestele, însă anunțurile sale postate pe pagina de Facebook îl contrazic.

„Ei sunt extremişti. (…) Cu siguranţă cei de la USR au sărit calul cu aceste acuzaţii şi îi vom trimite în instanţă şi pe domnul Alexandru Muraru. Pe motiv că ne-au făcut extremişti, defăimare”, a declarat marți George Simion, scrie Digi 24.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ciprian Ciucu a intrat în cursa pentru București. „Vreau să fac proiectul vieții mele”

Ciprian Ciucu și-a depus candidatura pentru fotoliul de primar...

Medicul Cristian Andrei, acuzat de către alte șapte femei de abuzuri sexuale întinse pe o perioadă de 20 de ani

Medicul Cristian Andrei, unul dintre cei mai mediatizați psihoterapeuți...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine