Amendă maximă la Primăria Sectorului 1, de la Garda de Mediu, pentru gunoaiele din sector

Amendă la Primăria Sectorului 1 de la Garda de Mediu. Sancțiunea acordată de inspectorii Gărzii de Mediu pentru gunoaiele din sector a ajuns la 160.000 de lei, cea mai mare amendă aplicată până în prezent. Suma totală a sancțiunilor este de 440.000 de lei.

Amendă la Primăria Sectorului 1- Suma de 160.000 de lei – reprezintă două sancțiuni contravenționale pentru ca angajații instituției conduse de Clotilde Armand nu a luat măsurile de salubrizare și nu a prezentat documente privind respectarea legislației de mediu, relatează B1TV.

Primăria Sectorului 2 nu a fost amendată, iar măsurile impuse pentru remediere au termen de realizare 25 iunie. Controalele efectuate au arătat că au fost salubrizate nouă amplasamente.

Nici Primăria Sectorului 3 nu a fost amendată, iar aici, potrivit Gărzii de Mediu, au fost îndeplinite măsurile impuse în notele de constatare din 2021. Situația este similară și în Sectorul 4, și în Sectorul 5, unde de asemenea au fost îndeplinite dispozițiile autorității de mediu.

În schimb, Primăria Sectorului 6 a fost sancționată contravențional cu 50.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind salubrizarea amplasamentului și neamenajarea spațiilor verzi. Controalele efectuate de Garda de Mediu au scos la iveală următoarele neconformități: neasigurarea salubrizării amplasamentelor cu depozitări necontrolate de deșeuri; nereabilitarea spațiilor verzi; nu au fost plantați arbori tineri în alveolele stradale.

Ultimele știri

Cazul Vanghele ajunge la CNA. Ședință furtunoasă cu nicio decizie

Membrii CNA s-au contrazis pe tema interzicerii jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni, fără să adopte vreo decizie oficială.

Pensia românilor, mult sub salariul actual. Un economist arată cu cât scade venitul la 40 de ani de muncă

Calcule ale unui economist arată ce pensie vor primi românii cu salariul mediu și cu cel minim, după 40 de ani de contribuții.

Schimbări majore la ANAF din 2027. Cine riscă tăieri de salarii și ce se întâmplă cu rambursările de TVA

ANAF digitalizează rambursările de TVA și introduce un sistem bonus-malus din 2027, cu tăieri salariale de până la 10% pentru angajații slabi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine