Renate Weber își va relua funcția. CCR a decis că revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională

 Renate Weber își va relua funcția. Curtea Constituţională a României a declarat marţi neconstituțională revocarea lui Weber din funcţia de Avocat al Poporului și a decis că aceasta își va relua funcția. Sesizarea a fost făcută de Partidul Social Democrat. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a spus că va ține cont de decizia CCR.

Decizia Curții Constituționale în cazul lui Renate Weber a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii constituționali au motivat că argumentele cuprinse în decizia de revocare sunt prea generale și lipsite de claritate.

„În ședința din data de 29 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

După publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului va fi desființată, iar Renate Weber își va relua funcția.

„Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019”, potrivit unui comunicat CCR.

Ludovic Orban, despre cazul Renate Weber: „Va trebui să ţinem cont de decizia CCR”

„Comisiile juridice sunt cele care au formulat raportul, adică analiza motivelor pentru care a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului. Am transmis către comisiile juridice să formuleze un răspuns. Ei sunt specialişti şi pot să formuleze toate argumentele de natură juridică faţă de solicitarea formulată de doamna Renate Weber”, a declarat marți preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban,

Ultimele știri

Jafuri de un milion de euro! Polițistul din Timișoara care a dat pontul pentru spargerea casei șefului PNL Timiș a fost trimis în judecată:...

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată pentru că a dat hoților informații despre casele victimelor. Prejudiciul: un milion de euro.

DIICOT vrea audierea unui afacerist italian în dosarul în care Georgescu este acuzat că a condus un grup infracțional

DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena, legat de dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu.

USR îl cheamă pe Alexandru Nazare în Parlament. Ministrul Finanțelor trebuie să lămurească scandalul cifrelor bugetare

USR cere explicații de la ministrul Finanțelor privind diferențele dintre execuția bugetară oficială și cifrele invocate de PSD.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine