sâmbătă, aprilie 11, 2026
12.3 C
București

Nicușor Dan: bani europeni pentru gestionarea deșeurilor

Primarul general al Capitalei a explicat care au fost concluziile ședinței cu privire la gestionarea deșeurilor.
“Pentru a accesa bani europeni trebuie să facem un ADI, o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară. Am agreat lucrul acesta de mai mult timp. Suntem în procedură, în sensul că cinci sectoare au dat niște hotărâri de consiliu preliminare. Am agreat că Sectorul 1 să dea săptămâna aceasta hotărâre. (…) Consiliul General va da hotărârea în ședința pe care o s-o avem pe 19 iulie, lunea viitoare, urmând ca după aceea sectoarele să dea din nou o hotărâre de consiliu.
Din păcate, aceasta este procedura prevăzută de Codul Administrativ. Deci, în luna august vom avea un ADI prin care și Primăria Generală și primăriile de sector vor putea să acceseze bani europeni pentru deșeuri,” a precizat Nicușor Dan.
Cea de-a doua chestiune discutată a fost cea privind operatorii care depozitează deșeuri.
“Avem un singur operator care depozitează deșeuri, adică o singură groapă de gunoi în București la care primăriile de sector merg fiecare dintre ele. Din cauza aceasta, prețul este nesustenabil pentru primăriile de sector. Prețul cerut este undeva la puțin peste 40 de euro pe tona de deșeuri. Prețurile variază foarte mult în țară. Cel mai mic este undeva la 15 euro și care ar trebui să fie prețul real rezultă dintr-o fișă de fundamentare cu care operatorul vine și pe care autoritatea care reglementează, în cazul nostru, Consiliul General, trebuie să o aprobe,” a mai afirmat primarul general.

Ultimele știri

Viktor Orban face acuzații șocante la adresa opoziției, cu 1 zi înainte de alegeri: Se pune la cale un complot! Vor folosi haosul!

Premierul Ungariei, Viktor Orban, acuză opoziția de comploturi cu...

Carburanții explodează în Europa: Locurile în care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine prețuri

Prețurile carburanților au explodat în Europa pe fondul tensiunilor...

Imagini horror cu iepurașii de Paște din Baia Mare. Primăria a vrut să facă economie. „Mai bine fără”

Primăria Baia Mare a amplasat decorațiuni de Paște care...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine