Prima fotografie cu Liviu Dragnea de acasă. Cine a venit să-l viziteze pe fostul lider al PSD

Avocata lui Liviu Dragnea a postat, joi, pe Facebook, prima fotografie cu fostul lider al PSD de acasă. Dragnea a fost așteptat acasă și de Carmen Dan, fost ministru de interne, dar şi de Codrin Ştefănescu, unul dintre prietenii săi apropiaţi.

„Momentul mult așteptat! Doamne ajută! Liviu este acasă! Fericire maximă”, a scris avocata Flavia Teodosiu pe Facebook. În fotografia postată pe Facebook, Liviu Dragnea apare alături de iubita sa Irina, de fiul său, de avocata Flavia Teodosiu, de Carmen Dan, fost ministru de interne, dar şi de Codrin Ştefănescu.

Prima fotografie cu Liviu Dragnea de acasă. Cine a venit să-l viziteze pe fostul lider al PSD

De asemenea, Codrin Ștefănescu și Carmen Dan l-au așteptat pe Dragnea în fața casei.

Mai mult, Codrin Ștefănescu a postat imediat o imagine pe Facebook cu Liviu Dragnea în momentul în care a fost eliberat.

Tototdată, Carmen Dan a spus într-o intervenție, joi, la Digi 24 că a primit cu bucurie vestea eliberării lui Dragnea.

„Am primit-o cu multă bucurie, evident. Pentru că îl cunosc pe Dragnea de mai bine de 20 de ani, pentru că am lucrat cu el şi îl cunosc. Ştiu că a fost o perioadă grea pentru el. Mă bucur că a avut puterea să o traverseze. Am certitudinea că sunt mulţi din membri de partid care se bucură şi care l-au susţinut de-a lungul timpului”, a declarat Carmen Dan.

Liviu Dragnea, fostul lider PSD a ieșit din penitenciarul Rahova, joi, unde a fost așteptat de iubita sa Irina, dar și de câțiva susținători ai acestuia. „A fost o perioadă de doi ani de chin și suferință”, a descris Liviu Dragnea experiența din penitenciar. Dragnea se afla după gratii de doi ani și 2 luni, respectiv din 27 mai 2019 când a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Schimbări majore în conducerea companiilor de stat. Ce le-a promis Radu Miruță șefilor de companii cu contracte „beton”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că mulți directori...

Tăierile lui Bolojan, oficiale. Măsurile anunțate public de premier

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, într-o conferință de...

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine