Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seară că cea mai bună soluţie pentru depăşirea crizei politice din România sunt alegerile anticipate. El exclude susținerea liberalilor într-un guvern minoritar și nu crede nici în refacerea coaliției de guvernare în formula cu PNL și USR.
„Este exclus ca PSD să susțină un guvern minoritar PNL. Nu înțelegem nici logica și credem că nici românii nu-și doresc acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu marți seară, la Digi24.
Marcel Ciolacu a mai spus că aceasta este a patra „criză majoră” determinată de președintele Klaus Iohannis după alegerile parlamentare și crede că, chiar dacă se vor împăca, PNL și USR nu vor mai putea forma un „guvern funcțional”. În opinia lui, cele două partide „s-au unit pentru funcții”, în vreme ce viața românilor este din ce în ce mai grea: „Stăm pe o bombă socială”.
Soluția propusă de Marcel Ciolacu rămâne alegeri anticipate la anul, iar până atunci un guvern de tehnocrați:
„Un guvern de specialiști să depășim această perioadă și apoi ne întoarcem la popor. Nu suntem nici prima, nici ultima țară europeană care face alegeri anticipate”, a mai spus Ciolacu.
„Momentan, PSD are o singură decizie. Decizia este că vom merge la alegeri anticipate. Mingea este la preşedintele României, urmează să aşteptăm invitaţia şi vom decide în forurile de conducere dacă vom merge sau .Aşteptăm semnalul de la preşedintele României”, a spus mai spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Marcel Ciolacu a insistat că PSD a facut „ceea ce trebuie” prin depunerea moțiunii: „Acest guvern incompetent, cinic, arogant a trebut să plece”.
Guvernul Cîțu a fost demis marți, după ce 281 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură depusă de PSD. Este cel mai mare vot cu care a fost demis un guvern în România. Parlamentarii PNL și UDMR au fost în sală, dar nu au votat.