Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că, prin hotărârea de guvern aprobată luni, persoanele nevaccinate nu vor avea restricţii în a-şi ridica pensia fizic, aceeaşi excepţie privind accesul în instituţiile publice fiind aplicată şi în cazul persoanelor nevaccinate care au de primit alocaţii pentru copii sau alte prestaţii sociale.
Raed Arafat a declarat că „Din punct de vedere al accesului la instituţiile publice şi la cele private, au fost prevăzute unele excepţii care ni s-au ridicat de către mai multe persoane. Pensionarii care trebuie să ridice pensia, de exemplu, nu vor avea restricţii să ridice pensia, cei care merg pentru prestaţii sociale, alocaţii de copii etc. pot să intre să ridice aceste prestaţii”.
Întrebat dacă la ANAF, la primărie, oamenii care vor să îşi plătească taxele vor putea intra fără certificat de vaccinare, el a precizat: „Plata taxelor nu cred”.
Plata taxelor pentru persoanele nevaccinate nu necesită certificat verde
Șeful DSU a declarat că „Vor trebui să fie totuşi – fie să plătească online, fie aşteaptă. Deci, la acest moment, am vorbit doar de prestaţiile sociale, adică să ridice pensie, să ridice orice, dar nu ca să intre să plătească alte chestii. Şi aici chiar la orice chestie putem să găsim 100 de excepţii necesare, nu vom aplica aceste excepţii acum. Adică, nu am dorit să facem un lockdown total într-o parte şi toată lumea – unii, bineînţeles, ziceau faceţi lockdown total – acum că se iau măsuri care totuşi restricţionează anumită mişcare şi încearcă să protejeze suntem întrebaţi de ce nu dăm 100 de excepţii. Nu avem cum. Sunt date excepţii pentru a funcţiona lucrurile normal în următoarele 30 de zile.
Restul poate fi amânat sau peste tot se poate plăti online, deci toate aceste dări, toate aceste taxe sunt accesibile, cred că este ghiseul.ro şi acolo găsiţi cum să le plătiţi. (…) Din nou vă spun: la acest moment, astea sunt măsurile care se iau. Nu se vor mai da alte excepţii pentru intrare în clădiri publice. Şi la noi, la minister, şi oriunde, cine intră prezintă certificatul verde”.
Raed Arafat a mai precizat că nu este obligatoriu certificatul verde pentru accesul în pieţe. „Pieţele sunt numai cu mască, nu este certificat verde pentru pieţe”.
Leave a comment