Lovitură grea pentru firmele de salubritate

Lovitură grea pentru firmele de salubritate: tariful de așteptare este ilegal!
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a dat verdictul, la solicitarea Primăriei sectorului 1.
„ANRSC a emis niște recomandări, niște măsuri. Firma de salubritate include aceste măsuri în fundamentarea tarifelor de deszăpezire. Nu vor mai fi tarife de așteptare. Până acum, o mare parte din suma pe care o plăteam pentru deszăpezire era legată de un tarif de așteptare”, a precizat Armand.
„Având acest contract, pe 25 de ani, este normal ca firma să fie pregătită, iar tariful să fie proporțional cu munca depusă. ANRSC a spus foarte clar că tarifele de așteptare nu sunt legale. Pentru că firma nu are costuri în plus”, a punctat Clotilde Armand.

Sectorul 1 a plătit anul trecut, pentru curățenie, de 26 de ori mai mult decât municipiul Iași

În 2020, sectorul 1 a plătit pentru curățenie, pe cap de locuitor, de 12 ori mai mult decât Clujul. Serviciul de salubritate a fost de 15 ori mai scump decât în Brașov. Practic, sectorul 1 a achitat de 26 de ori mai mult decât a plătit municipiul Iași.
Anul trecut, Romprest, firma care se ocupă de salubritate stradală și ridicarea gunoiului în sectorul 1 a încasat  aproape o treime din bugetul local. Adică sectorul 1 a plătit pentru curățenie 206 milioane de lei.
În prezent, această sumă a scăzut la jumătate. Anunțul a fost făcut de Clotilde Armand, în cadrul unui interviu acordat emisiunii Talk News, difuzată de Profit News TV.
Primarul sectorului 1 spune că reducerea costurilor vine după ce tariful de așteptare a fost eliminat. Acesta era aplicat în perioada 15 noiembrie – 15 martie.
Clotilde Armand a afirmat că și-a propus ca, în următorii ani, să facă din Sectorul 1 un exemplu de bună practică în București.
„Eu am fost primul lider politic care a făcut un apel către PNL să nu lăsăm Bucureștiul în mâinile PSD-ului. Atunci când PNL a ales să guverneze alături de PSD. Acum consider că suntem într-un proces de destructurare a USL București”, a explicat primarul sectorului 1.

Ultimele știri

Curtea Constituțională are un nou președinte. Simina Tănăsescu, prima femeie care va conduce CCR

Simina Tănăsescu este noul președinte al Curții Constituționale a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine