| VIDEO. George Simion: Ion Iliescu trebuia să înfunde pușcăria. (…) „L-ați omorât pe Ceaușescu și au ajuns la putere câinii sălbatici din jurul lui”

Ion Iliescu trebuia să ajungă la închisoare, dar a fost protejat de întreg sistemul judiciar, în frunte cu o serie de procurori, printre care și fostul procuror general al României, Laura Codruța Kovesi. Așa a spus liderul AUR George Simion, în discursul solemn din Parlament pentru comemorarea eroilor Revoluției din 1989.

Ion Iliescu trebuia să ajungă la închisoare pentru că se numără printre vinovații crimelor de la Revoluție, susține George Simion. Fostul președinte al României a fost salvat de-a lungul timpului de foștii procurori cu funcții înalte în ierarhie, precum Laura Codruța Kovesi, în opinia liderului AUR.

„Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit în Revoluția Română și să ne ierte și pe noi că nu am făcut ce trebuie. Când aveam 18 ani am lansat campania Eroii nu mor niciodată. Mă bucur mult că acum pot onora memoria, de la tribuna Parlamentului.

(…) Ion Iliescu și clica lui care a pus mâna pe putere nici acum nu au ajuns în închisori, unde le e locul. ‘Eroina’ justiției din România, doamna Laura Codruța Kovesi, a fost complice într-un mod jenant și a îngăduit ca acești criminali să nu înfunde pușcăriile”, a declarat Simion în plenul Parlamentului.

George Simion, la 32 de ani de la Revoluție: „În România, azi nu suntem independenți. Se primesc ordine de la ambasade”. Potrivit lui Simion, România și-a pierdut suveranitatea și este doar colonie, un stat vasal, așa cum s-a întâmplat în perioada URSS-ului. Acum însă, doar s-au schimbat stăpânii, crede lideru AUR.

Simion a criticat și Guvernul Ciucă pentru modul în care a ales să gestioneze criza COVID în contextul revenirii în țară a sute de mii de români, cu prilejul Crăciunului.

„L-ați omorât pe Ceaușescu și au ajuns la putere câinii sălbatici din jurul lui. (…) Din păcate, în România azi nu suntem independenți și se primesc ordine de la ambasade precum se primeau odinioară ordine de la Moscova. Nu pentru asta au murit românii: nu pentru a fi arestați la domiciliu 115.000 de frați de-ai noștri, care sunt perfect sănătoși și au teste. Sunt închiși și arestați!”, a tunat Simion.

Ultimele știri

Nicolae Robu vrea să fie din nou primarul Timișoarei. Candidează independent, după plecarea lui Dominic Fritz

Nicolae Robu a confirmat că va candida independent la alegerile parțiale pentru Primăria Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz.

Luca Niculescu pune cărțile pe masă în fața investitorilor: Ce promite Guvernul mediului de afaceri și ce așteaptă în schimb de la companii

Premierul Luca Niculescu a promis predictibilitate investitorilor la Summitul Concordia 2026 și le-a cerut să investească mai mult în România.

„Mâinile regimului criminal de la Teheran sunt în protestele de stradă” – premierul albanez face acuzații extrem de grave

Premierul albanez Edi Rama acuză Iranul că e implicat în protestele de stradă din Albania și spune că există dovezi în acest sens.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine