Gazele naturale din Marea Neagră vor asigura un surplus pentru consumul intern, iar exploatarea lor va începe în vară, urmând a fi consumate iarna următoare, promite ministrul energiei, Virgil Popescu.
Surplusul de gaze naturale va ajunge la un miliard de metri cubi, spune ministrul energiei.
„România are un perimetru aproape gata, acolo unde face exploatarea Black Sea Oil & Gas. Am avut discuţii cu ei şi în cursul acestei primăveri va ieşi primul gaz din Marea Neagră, deci vom mai avea un surplus în iarna viitoare de un miliard de metri cubi care va veni din Marea Neagră. Asta va reduce şi mai mult dependenţa României de gazul rusesc”, a declarat Virgil Popescu marți seară, la B1TV.
Ministrul Energiei a precizat apoi că Romgaz va începe investiţiile şi la zăcământul de la Caragele, judeţul Buzău, pentru gazele naturale – exploatări interne.
„Avem și zăcămintele din interiorul ţării, în special zăcământul de la Caragele, din zona Buzăului, dar zăcământul adânc de la Caragele, unde Romgaz începe investiţiile şi să sondeze din nou. Probabil în 2023 vorbim de primele gaze din acest zăcământ. Avem clar ce vrem să facem în zona gazului, care e o zonă foarte sensibilă foarte legată de jocurile geopolitice regionale”, a mai spus Popescu.
Ministrul a mai precizat că nu crede că România va avea probleme cu aprovizionarea cu carburanţi.
În cadrul aceleiași emisiuni, ministrul Energiei a vorbit și despre măsurile pe care le va lua Guvernul în criza facturilor la energie și gaze naturale.
Leave a comment