marți, octombrie 6, 2026
16 C
București

Florin Cîțu: Atât timp cât PNL va fi la guvernare nu va exista un acord cu FMI

Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat miercuri că atât timp cât liberalii se află la guvernare nu va exista un acord cu Fondul Monetar Internaţional.

„Am văzut că sunt discuţii, nu ştiu exact, ideea este că ceea ce pot să le spun românilor este că, atât timp cât PNL va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI. Am demonstrat că putem să ne finanţăm în cele mai complicate condiţii. Nu vom accepta un acord cu FMI chiar dacă acesta se va face şi acolo trebuie să discutăm cu Banca Naţională, Ministerul Finanţelor. PNL nu susţine un acord cu FMI”, a spus liderul PNL, Florin Cîțu, la Parlament.

Florin Cîțu a declarat, din nou, că propunerea sa pentru a crește veniturile românilor este de a reduce contribuțiile cu 5%.

„Eu am spus, de fiecare data, cui vrea să asculte, că puterea de cumpărare a românilor este grav afectată în această perioadă, nu doar a celor din sectorul bugetar, și atunci, singurul mod în care putem, astăzi, să-i ajutăm pe toți românii este acela de a reduce contribuțiile cu 5%. Astfel, imediat, dar imediat, ar intra mai mulți bani în buzunarele românilor și în acest fel ar putea să folosească banii pentru plata facturilor, pentru a consuma în continuare, pentru a economisi, pentru ceea ce doresc. Pe noi ne interesează o măsură care să meargă pentru toți românii, nu doar pentru cei din sectorul bugetat”, a declarat Florin Cîțu.

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că banii pot fi acoperiți din PNRR.

„14 miliarde de euro granturi din PNRR, așteaptă să-i luăm. Avem banii aceștia și nu există nicio scuză să nu luăm acei bani. Dacă facem reformele, în primul rând, pe partea de cheltuieli, lucrurile se vor așeza. Deci, reforma Administrației publice, reorganizare administrativ-teritorială, reforma sistemului de pensii, toate lucrurile sunt acolo, dacă le vom face pe toate acestea, vom vedea că există și spațiu fiscal. După ce facem toate aceste lucruri, va exista spațiu fiscal. (…) Cel mai simplu este de văzut așa, puteți face o investiție cu acei bani și ceilalți bani putem să-i folosim pentru restul. Aceasta este idea. Deci, avem bani pentru investiții din PNRR și restul putem să ne permitem să-i ajutăm pe români”, a mai declarat Florin Cîțu.

De asemenea, președintele PNL, Florin Cîțu, vrea reducerea TVA cu două puncte procentuale.

Ultimele știri

Radu Miruță pregătește un ordin de ministru pentru cereale. Cum vrea să scape de blocajele din Portul Constanța

Radu Miruță vrea să elimine blocajele din Portul Constanța printr-un ordin care impune programarea transporturilor de cereale.

Cristian Bușoi lansează un avertisment pentru iarna și primăvăra lui 2027: Trebuie să ne pregătim pentru prețuri foarte mari la electricitate

Cristian Bușoi avertizează că românii trebuie să se pregătească de prețuri foarte mari la electricitate în iarna și primăvara lui 2027.

Vizita lui Călin Georgescu la o mănăstire din Oradea a adus sancțiuni bisericești. Stareța și duhovnicul l-au numit „Președintele Ales”

Stareța și duhovnicul Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea au fost sancționați după ce l-au numit pe Călin Georgescu „Președintele Ales”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine