O criză alimentară este evidentă, în condițiile în care Ucraina este devastată de război iar agresorul său, Rusia, nu mai poate exporta cantitățile de cereale care asigurau necesarul în mare parte a lumii, consideră analistul economic Mircea Coșea.
Împreună, cele două țări furnizau aproape 30% din producția și exportul de cereale de pe mapamond, orientate în primul rând spre Africa și Asia, iar asta înseamnă o criză alimentară evidentă, a explicat Mircea Coșea la Știrile B1TV.
„Mase întregi de populație vor încerca să își găsească un loc mai bun în altă parte a lumii și vor veni spre țările care tradițional au un nivel de viață mai ridicat, în principal țările europene” a spus Mircea Coșea.
Întrebat despre avertismentul lansat de agenția alimentară a ONU, analistul economic a explicat:
„Este o chestiune foarte serioasă. De fapt, Organizația Națiunilor Unite a anunțat mai demult acest lucru, prin creșterea la alimentare într-o perioadă scurtă așa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 17 ani, deci este iminentă o criză alimentară, care a fost mult, foarte mult accentuată de criza din Ucraina pentru că Ucraina și Rusia furnizau aproape 30% din producția și exportul de cereale ale lumii, orientate în primul rând spre Africa și Asia, mai puțin spre Europa. Ieșirea din piață a acestor țări, cel puțin pentru perioada asta a războiului, înseamnă o criză alimentară evidentă”.
„Țările pe care noi le considerăm sărace, mai ales cele din Africa, au ca prim obiectiv asigurarea unei anumite cantități de hrană populației în condiții normale. În condiții de criză, această cantitate – și așa mai mică decât în alte țări – scade. Consecința imediată sunt mișcările sociale, iar în urma mișcărilor sociale, care au mai mult sau mai puțin importanță, urmează un fenomen extrem de puternic și periculos în același timp, migrarea”, a adăugat Mircea Coșea.
„Mase întregi de populație vor încerca să își găsească un loc mai bun în altă parte a lumii și vor veni spre țările care tradițional au un nivel de viață mai ridicat, în principal țările europene – și Statele Unite ale Americii, este migrația mexicană, dar nu atât de importantă, însă Europa va suferi un șoc pentru că importante mase de locuitori din Ucraina și nu numai din Ucraina vor încerca să intre în Europa cu speranța că vor trăi mai bine”, a continuat el.
Pe de altă parte, atrage atenția Mircea Coșea, lucrurile se schimbă, și posibil modul de viață cu care s-au obișnuit oamenii.
„Eh, aici lucrurile încep să se schimbe pentru că și Europa suferă, suferă din cauza sancțiunilor, această rupere a ciclului de transport și alimentare cu produse vitale pentru piață, care sunt cerealele, carnea, lactatele, dar și îngrășămintele pentru agricultură, toate lucrurile acestea fac ca Europa să intre într-o perioadă dificilă și trebuie să fim conștienți de faptul că ceea ce bănuiam că este o societate de consum, în care ne petrecem viața prin malluri și trăim cu speranța că ne vom petrece concediul exotic în nu știu ce insule, vor avea surprize toți acești oameni pentru că lucrurile încep să se strângă”, a mai spus economistul.
Leave a comment