luni, august 24, 2026
22.3 C
București

Unde plănuia Elena Udrea să ajungă dacă nu era condamnată în dosarul „Gala Bute“

Elena Udrea plănuia să ajungă la un mic schit şi să facă o donaţie.Fostul ministru şi parlamentar era încrezător că nu va fi condamnat în cazul „Gala Bute“.

Înainte de sentinţa definitivă din dosarul „Gala Bute“, una de 6 ani de detenţie, fostul parlamentar şi ministru Elena Udrea dezvăluia ce intenţiona să facă în viitorul apropiat, menţionând că era oarecum încrezătoare că problemele judiciare – procese aflate încă pe rolul instanţelor – se vor rezolva favorabil pentru ea, potrivit Adevărul.ro.

„Îmi doresc ca în următoarele două săptămâni, până la Paşti, să ajung în zonă la preotul care a construit pe dealul Muncel o bisericuţă din lemn, lângă crucea pe care eu am ridicat-o cu ani în urmă şi unde acum e mic schit de maici. Intenţionez să fac o donaţie acestui lăcaş de cult“, declara, pe 31 martie 2022, Elena Udrea, pentru ziarul „Monitorul de Neamţ şi Roman“.

În timpul campaniei electorale din 2012, fosta deputată s-a implicat în construirea, pe dealul Muncel, a unei impozante cruci metalice, care are o înălţime de 27 de metri, este iluminată electric noaptea, astfel că este vizibilă de pe Drumul European 85 şi din Roman. A costat-o 40.000 de lei, a participat la sfinţire şi a fost dedicată memoriei tatălui, Nicolae Udrea.

În timp, pe calea de acces ce duce la bisericuţa din lemn şi la schit au fost amplasate 14 troiţe, anual
fiind organizat un pelerinaj pe ceea ce se numeşte „Drumul Crucii“.

Tot pentru Monitorul, Elena Udrea mărturisea faptul că îşi doreşte să se termine cât mai repede procesele în care este implicată, pentru ca viaţa să-i intre în normalitate:

„În prezent, mă bucur de cei dragi, Adrian Alexandrov, tatăl fetiţei mele, Eva Maria. Are acum 3 ani şi 6 luni. E frumoasă, sănătoasă şi veselă. Acum când stăm de vorbă (31 martie – n.r.) se află lângă noi şi se joacă. Toate aceste bucurii îmi sunt umbrite de faptul că de 7 ani viaţa mea se desfăşoară mai mult în sălile de tribunal. Mă lupt cu trei procese, aflate concomitent pe rol. Săptămâna şi procesul. E stresant şi e mult prea mult, dar sînt încrezătoare şi sper să se termine cu bine“, declara Elena Udrea.

 

Ultimele știri

George Simion, vizită în SUA pentru comunitățile românești. Controverse legate de accesul său în America

Președintele AUR, George Simion, se află în Statele Unite...

Reactorul de la Cernavodă, închis din cauza debitului Dunării. România nu riscă un blackout, spune Sorin Elisei

Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost oprită complet...

Nea Mihai, patiserul din Amzei, mulțumește susținătorilor. Scandalul merdenelelor continuă

Nea Mihai, patiser renumit din București, a mulțumit publicului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine