Boris Johnson compară negocierile de pace cu Putin cu negocierile cu un crocodil care ți-a înhățat piciorul

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a sugerat că discuțiile cu Rusia de a pune capăt războiului ar putea eșua. Potrivit prim-ministrului, negocierile cu Vladimir Putin sunt ca și cum te-ai tocmi cu „un crocodil care ți-a prins piciorul între fălcile sale”, relatează BBC.

Adresându-se reporterilor în timpul unui zbor către India, premierul Marii Britanii a sugerat că Putin ar putea căuta să negocieze doar dacă ar fi câștigat o poziție de forță în Ucraina. Dar el a avertizat că liderul rus ar putea încerca apoi să lanseze un nou asalt asupra capitalei Kiev.

În ceea ce privește partea ucraineană, Johnson crede că președintele Zelenski vrea să vadă forțele ruse expulzate din estul Ucrainei, dar că ar putea lua în considerare să negocieze pe seama peninsulei Crimeea, care a fost anexată de forțele ruse în 2014.

În orice caz, el a spus că este la latitudinea oamenilor să decidă asupra viitorului lor.

„Nimic nu ar trebui să fie decis cu privire la Ucraina fără Ucraina”, a spus el.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Peste 70% din produsele exportate de Transnistria ajung în UE. România, în topul primelor trei țări importatoare

Peste 70% din exporturile Transnistriei ajung în Uniunea Europeană,...

Măsurile fiscale vor lovi din plin puterea de cumpărare a populației în 2026, avertizează Comisia de Prognoză

România se confruntă cu o încetinire economică, accentuată de...

Dominic Fritz, prima reacție în legătură cu acuzațiile de plagiat la adresa lui Radu Marinescu / Apel către PSD

Președintele USR, Dominic Fritz, solicită PSD să ia atitudine...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine