Se modernizează spitalul! Care este suma investită și în cât timp e gata proiectul

S-a deschis licitația pentru execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extinderea ambulatoriului, Corp B a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea”. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea accesibilității serviciilor de sănătate la nivelul județului Bihor, în vederea îmbunătățirii stării de sănătate a populației. Proiectul presupune construirea în continuarea clădirii existente a unui corp de clădire anexă care va permite asigurarea spațiilor corespunzătoare cerințelor actuale.

Obiectivele ce urmează a fi realizate în cadrul proiectului de investiții sunt:

  • Construirea unui corp anexă pentru extinderea Ambulatoriului Corpului B.
  • Extinderea activității ambulatoriului deja existent prin realizarea infrastructurii specifice și prin dotarea acesteia cu echipamente de specialitate.
  • Relocarea activității ambulatoriului existent pe Str. Republicii Nr. 37.
  • Dotarea ambulatoriului cu dotări speciale ce constau în aparatură medicală și mobilier medical adecvat.

Noi facilități în cadrul ambulatoriului

Ambulatoriul va avea un regim de înălțime de D+P+3E. Suprafața construită a clădirii propuse este de 5.491 mp, iar suprafața desfășurată este de 30.290 mp.

Demisolul clădirii va deservi zona de recepție. Această zonă va cuprinde birouri de internări și externări, garderobă, cameră de server, birou de asistență socială, cafenea, depozit, cameră de curățenie și grupuri sanitare. De asemenea vor fi amenajate vestiare atăt pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale și se vor amenaja cabinete de consultații. Parterul va fi destinat zonei de policlinică-ambulatoriu. În cadrul acestuia vor funcționa secțiile de: Ortopedie, Chirurgie Toracică, Vasculară și Cardiovasculară, Medicină Internă, Endocrinologie, Neurologie, Reumatologie, Cardiologie, Neurochirurgie, Chirurgie Plastică, Chirurgie și Urologie.

Etajul 1 va fi destinat tot zonei de policlinică-ambulator. Acesta va cuprinde secțiile de: Gastroenterologie, Oftalmologie, Psihologie, Oncologie, ORL, BMF/Chirurgie dentoalveolară, Diabetologie, Dermatologie, Nefrologie, Alergologie, Medicina Sportivă și Medicina Muncii.Etajul 2 va fi destinat zonei administrative. Se vor amenaja: o zonă de secretariat, spații destinate personalului administrativ, o sală de mese și grupuri sanitare. Etjalul 3 va fi destinat pentru zona ATI. Se vor amenaja noi secții ATI cu 22 de boxe ce vor dispune de câte 1 pat, grupuri sanitare, depozite pentru curățenie și echipamente și zone de supraveghere.

Valoarea totală a contractului este de 38,8 milioane de lei, fără TVA, adică 8,7 milioane de euro, plus TVA. Finanțarea proiectului se realizează prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1. Durata contractului este de 18 luni. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 8 iulie 2022.

Ultimele știri

ANAF vrea să vândă online la liber bunurile confiscate. eMAG și OLX, variante luate în calcul

ANAF ar putea vinde bunuri confiscate și prin eMAG sau OLX, potrivit unui proiect de modificare a OG nr. 14/2007.

Vameși suspectați în cazul celor 700.000 de euro dispăruți. Unul ar avea datorii la cămătari, altul și-ar fi luat mașină de lux

Vameși de la Otopeni, suspectați în ancheta celor 700.000 de euro dispăruți: unul ar avea datorii la cămătari, altul și-ar fi luat mașină de lux.

AUR, pe locul cinci într-un sondaj coordonat de Marius Lulea. Fostul cofondator exclus din partid lovește în Simion cu cifre

AUR ajunge pe locul 5 într-un sondaj coordonat de fostul cofondator Marius Lulea, exclus din partid, iar Simion are neîncredere mare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine