duminică, mai 17, 2026
15.2 C
București

Școală după școală. Cât costă și cui se adresează

Școală după școală reîncepe în sectorul 6 al Capitalei.
„Ne gândim la cei mici, dar și la voi. Știm că nu aveți cu cine să-i lăsați după ce termină orele, astfel că am gândit un proiect gen after-school”. Anunțul a fost făcut de Primăria Sectorului 6.
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat demararea programului pentru anul școlar 2022 – 2023. Acesta se adresează elevilor din clasele primare și gimnaziale, înscriși la unitățile de învățământ de stat.
„Programul va asigura personal pentru minim 3 ore pe zi pentru activități de educație complementare activității didactice și pentru servirea mesei”, a anunțat primarul sectorului 6.
„La cererea părinților pentru minim 50% dintre elevii înscriși într-o grupă, unitățile școlare vor asigura activități educative și supravegherea elevilor până la ora 18.00”, a precizat Ciprian Ciucu.
Costul serviciilor aferente programului este accesibil și va fi suportat de către părinți. Este vorba despre maximum 250 de lei pe lună. Suma va scădea dacă numărul de copii care vor participa la programul prelungit va crește.
„Programul a fost întrerupt doi ani de zile din cauza pandemiei Covid-19. Este cea mai extinsă formă a programului Școală după școală de până acum, impactul bugetar fiind de aproximativ 33.344.500 lei, astfel: 19.344.500 lei pentru asigurarea mesei zilnice și 14.000.000 lei pentru plata personalului implicat în cadrul activităţilor programului”, a explicat Ciprian Ciucu.
Potrivit edilului, 5.500 de copii vor beneficia de acest program.

Ultimele știri

Senatul blochează fondurile pentru sala de bal a lui Trump. Democrații critică vehement proiectul

Senatul SUA a refuzat să aloce fonduri pentru securitatea...

Nicușor Dan a tras cu pistolul. De câte ori a nimerit la țintă

Președintele Nicușor Dan a participat la expoziția internațională de...

Bolojan respinge varianta unui guvern tehnocrat cu PSD: ”Nu pot să funcționez”

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că un guvern...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine