Sfârșit de distracție la UNTOLD – au fost patru zile și patru nopți de muzică bună adusă pe scena festivalului de 200 de DJ renumiți în întreaga lume. Cel mai mare festival din România a adus la un loc, în acest an, oameni din 102 țări. La UNTOLD a fost muzică pe placul tuturor…. deși nu e deloc ușor să mulțumești aproape 400 de mii de oameni, câți au venit la festival în acest an. David Guetta, Steve Aoki, G-Eazy și Kaygo i-au adunat pe iubitorii de muzică electronică în fața scenelor din Cluj.
Edy Chereji, organizator UNTOLD: „În fiecare an vin de peste tot din lume. Avem oameni din Noua Zeelandă, Brazilia, Argentina. Cei mai mulți sunt din Europa, dar avem de pe tot globul oameni”, potrivit Digi 24.
Și primarul Clujului, Emil Boc, a fost în fața scenei în toate zilele de festival.
Emil Boc: „David Guetta dacă e doar cu un an mai mic ca mine eu de ce să nu fiu pe arenă? L-am pierd pe Steve Aoki că n-am putut sta până la 4 dimineața.
Anul acesta am avut la primărie 12 apeluri de la 300, 500 câte aveam în primele ediții. O doamnă mi-a spus: m-ați convins, pentru că mi-ați adus nepotul din Canada care n-a mai fost de 20 de ani! Mi s-a făcut pielea de găină”.
Festivalul nu se putea încheia fără o petrecere cu spumă, iar cei mai fericiți au fost copiii.
Ultima zi de festival înseamnă și ultima zi a concursului Digi24. Pe 15 august vom afla cine s-a descurcat cel mai bine la proba prompterului și a câștigat un loc gratuit la Școala de Media.
Ștefania Vîlcu, coordonator al Școlii de Media: „Au venit foarte mulți. Sunt foarte interesați de Școala de Media. Căutăm niște oameni ambițioși, deschiși, care să vrea să învețe meseria de jurnalist”.
Leave a comment