PNL nu mai există consideră fostul lider al partidului Ludovic Orban, la fel și politica liberalistă. Liberalii au fost în totalitate înghițiți de PSD, partidul care face acum legea în România, consideră el.
Toată politica guvernamentală este dictată de PSD, a declarat Ludovic Orban, fostul premier și ex liderul PNL duminică seara, într-o emisiune B1TV.
Întrebat cine conduce linia economică în Guvernul României, Ludovic Orban a răspuns categoric: „PSD. Toată politica guvernamentală este dictată de PSD”.
„Ordonanța asta de creștere a fiscalității este o ordonanță care a fost propusă de ministrul Finanțelor, evident, ea ar fi fost o creștere și mai amplă a fiscalității, până la urmă s-a ajuns cât de cât la forma asta de mediu, dar PSD este cel care a pus pe masa Guvernului și Ciucă a acceptat ceea ce a propus PSD. La ora actuală, partidul care face legea în guvernare este PSD. De altfel, nici nu mai există ceea ce se numea PNL. Liberalism în guvernarea asta… hai să fim serioși, nu există pic de liberalism în această guvernare!”, a explicat Ludovic Orban.
Un om cu preferințe politice de dreapta nu poate să mai aibă încredere în PNL, a mai spus fostul lider liberal..
„Nu mai există nimic din ceea ce este liberal astăzi în PNL. Astăzi orice om de dreapta, orice om care este în zona activă economică, în zona care produce plus valoare, nu mai poate să aibă încredere în PNL, pentru că, dacă mai votează cu PNL, e ca și cum ar vota cu PSD”, a adăugat Ludovic Orban.