Decanul Cristian Preda: „Eu dau în scris că Nicolae Ciucă a plagiat într-un mod grosolan”

Nicolae Ciucă a plagiat, este convins Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București. „Dânsul era atunci între Bosnia și Irak, cum putea să facă o teză de doctorat?” a spus profesorul universitar.

Într-o emisiune B1TV duminică seară, decanul Cristian Preda s-a arătat convins că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat, spunând că probele prezentate de Emilia Șercan „sunt clare ca lumina zilei” și „nu există vreo umbră de îndoială.

„Eu dau în scris că Nicolae Ciucă a plagiat într-un mod grosolan” a spus profesorul.

„El (Radu Carp, membru CNATDCU, invitat și el în emisiune, n.r.) ar trebui să-i judece teza lui Ciucă. Ciucă a blocat… râdeți, dar la fel ca domnul Carp mai sunt alți 12 membri ai comisiei CNATDCU la care teza domnului Ciucă nu poate să ajungă – și aici nu este vorba de un proces, pentru că domnul Ciucă, printr-o manevră avocățească, a ajuns la situația ca prin decizia Curții Constituționale să fie împiedicată orice altă reclamație. Dacă vrem într-adevăr să clarificăm această problemă, ieșirea este ca domnul Ciucă să trimită teza către acești membri, e singurul care o poate face”, a explicat Cristian Preda.

Potrivit decanului, probele prezentate de jurnalista Emilia Șercan „sunt clare ca lumina zilei, nu există vreo umbră de îndoială”.

„Cel care va fi numit ministru (al Educației, n.r.) va trebui să se ducă în Guvern. Că e profesor universitar, că nu e profesor universitar, va trebui să lucreze sub autoritatea cuiva care a plagiat în mod clar și care a blocat… (…). Eu dau în scris că domnul Ciucă a plagiat într-un mod grosolan și este evident că a plagiat. Dânsul era atunci între Bosnia și Irak, cum putea să facă (…) o teză de doctorat?”, a atras atenția profesorul universitar.

În opinia sa, „felul în care gestionează acest proces” Nicolae Ciucă afectează și PNL.

„Există numeroși membri ai PNL (…) care sunt foarte nemulțumiți de faptul că au în fruntea Guvernului și în fruntea partidului un om care a plagiat”, a adăugat Cristian Preda.

Ultimele știri

Șeful UPU-SMURD Bihor, prins beat la volan, a scăpat doar cu un avertisment. Instanța spune că avea „capacitate de conducere preventivă”

Curtea de Apel Oradea a decis definitiv ca dr. Hadrian Borcea să primească doar un avertisment, deși avea 1,88 g‰ alcool în sânge.

Demisie la vârful Executivului. Secretarul general al Guvernului a fost eliberat din funcție, la cerere

Dan Reșitnec a fost eliberat, la cerere, din funcția de secretar general al Guvernului. Interimatul revine lui Petru Farago.

Victor Ponta anticipează un scor-record pentru Călin Georgescu. „Dosarul lui este unul politic”

Victor Ponta spune că Georgescu ar lua acum peste 45% la alegeri și consideră dosarul acestuia unul politic.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine