Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, a transmis, marți, pe Facebook că, în cazul în care Nicolae Ciucă nu demisionează benevol din funcţia de premier, în urma acuzaţiei de plagiat, atunci preşedintele Klaus Iohannis trebuie să îi solicite demisia.

„Ciucă este premier pentru că aşa a vrut Iohannis. Dacă în urma acuzaţiei de plagiat Ciucă nu-şi dă demisia de bună-voie, cel care trebuie să-i solicite demisia este chiar Iohannis. Asta cu atât mai mult, cu cât Iohannis s-a arătat intransigent faţă de plagiat. «Plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca, în faţa unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democraţii consolidate”, a scris Ludovic Orban.

„Pentru a progresa ca societate, instituţiile abilitate trebuie să-i sancţioneze drastic pe cei care îşi însuşesc ilicit munca intelectuală a celorlalţi, dar şi pe aceia care facilitează acest lucru». Asta declara preşedintele Iohannis astă-vară. Astăzi a tăcut mâlc!”, a scris Ludovic Orban, marţi pe Facebook.

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a mai spus că nu se aşteaptă la nicio reacţie de la conducerea PNL cu privire la acuzaţiile de plagiat, iar în cazul PSD e ca şi cum „ai vorbi de funie în casa spânzuratului”.

„De la conducerea PNL nu mă aștept la nicio reacție. Cât despre PSD, e ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului”, a mai precizat Ludovic Orban.

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, după cum a dezvăluit jurnalista Emilia Șercan.

 

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *