Premierul Nicolae Ciucă este atacat la doctorat chiar din interiorul Partidului Național Liberal. Generalul primește o lovitură sub centură și face cunoștință cu politica. Singurul liberal care s-a luat de doctoratul lui Ciucă a fost susținut în trecut de acesta.

Popescu face mișto de doctoratul lui Nicolae Ciucă

Pavel Popescu, președintele PNL Sector 4 a fost singurul liberal care l-a atacat pe Nicolae Ciucă pe tema acuzațiilor de doctorat. Într-o postare lungă și anostă ca o zi de post negru, Popescu încearcă să se prezinte ca pe un specialist în IT din cauza liceului bun pe care l-a absolvit în „tinerețe”.

El povestește haotic dialoguri cu Ludovic Orban și susține că este printre cei trei politicieni care au habar de informatică. Recunoaște că a venit în acest domeniu complex direct „de pe șantier” (Popescu a fost șef de echipă de muncitori la o firmă de construcții din Norvegia înainte de a ajunge în Parlament).

Popescu recunoaște că nu-l recomandă nimic drept specialist în IT&C și pentru a masca incompetența face referire la doctoratul lui Nicolae Ciucă „iertați-mă că că nu am doctorat, nici d-ăsta clasic, plagiat cum e la noi, nici pe bune și că n-am scris vreo carte” spune Popescu într-o postare care a apărut chiar în timpul în care Ciucă făcea cu greu față acuzațiilor de plagiat la doctorat.

Pablito a încasat bursă deși nu a dat pe la școală

Popescu încearcă să acopere, prin atacul la Ciucă, realitatea propriilor studii. El a aboslvit o facultate neacreditată și a dat licența la una care era în curs de acreditare. Aceasta nu e singura grozăvie din CV-ul deputatului.

El s-a înscris la un program masteral la Timișoara în timp ce era deputat la București și avea curse dese în Norvegia unde se află familia sa. Întrebat de Lumea Politică el a recunoscut că nu a dat pe la cursuri. Cu toate acestea, Universitatea de Vest i-a achitat bursă de studii vreme de doi ani. Popescu a încasat banii și i-a trecut și în declarația de avere.

Sinuosul Popescu și schimbările sale repetate

Adus în pardit de Alina Gorghiu, Pavel Popescu a devenit deputat PNL în 2016. În 2017 deja o uitase pe Alinuța și îl susținea pe Ludovic Orban la alegerile interne. În 2019 era un apropiat al lui Rareș Bogdan și se distanța tot mai tare de Orban.

Anul 2020 îl găsește pe Popescu în echipa lui Florin Cîțu cu toate armele (face poza în care Orban apărea singur la Cluj, cheamă paznicii care-l îmbrâncesc pe Ludovic la alegerile interne, etc). Aceste gesturi îi aduc sprijinul lui Nicolae Ciucă „Am venit aici să-l susțin pe Pavel Badea!” declama premierul la alegerile interne de la PNL Sector 4. El nu știa exact pe cine susținea, dar era acolo ca membru al #echipeicastigătoare.

În 2021 Popescu se repoziționează și votează pentru guvern cu PSD deși Cîțu se zbătea să fie premier. Votul său era atunci important pentru Ciucă, acesta devenind premier cu ajutorul PSD.

La câteva luni, în contextul scandalului legat de banii plătiți de PNL unei firme de apartament se repoziționează față de Rareș Bogdan. Surse din pardit susțin că Popescu i-a cerut socoteală lui Rareș Bogdan cu privire la acest scandal.

Prin noua poziție, Pavel Popescu dorește să câștige simpatia echipei Cîțu și să se distanțeze de cei care fac zid în jurul lui Nicolae Ciucă și a felului în care acesta a obținut diploma de doctor.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul