Refugiații ruși intrați în România ar putea executa ordine de la Kremlin
Refugiații ruși intrați în România ar putea executa ordine de la Kremlin

Refugiații ruși intrați în România ar putea executa ordine de la Kremlin care să pună în pericol infrastructura țării sau a NATO. Cel puțin unii dintre ei, pentru că oficialii SRI cred că printre bărbații fugiți din calea mobilizării s-ar putea afla și falși refugiați, în realitate agenți ruși.

Sute de cetățeni ruși au intrat, dar nu au mai ieșit din România, iar această situație constituie un risc de securitate major. Specialiștii susțin că este vorba de un pericol internațional și că, printre miile de refugiați care au vrut să scape de mobilizare, pot fi infiltrați și agenți care ar putea executa atacuri directe ale Kremlinului în Europa sau ar putea chiar sabota liniile de aprovizionare ale NATO din Polonia sau România, transmite B1TV.

Din cei aproape 30.000 de cetăţeni ruşi care au intrat în România de la debutul războiului din Ucraina și până pe 15 octombrie, doar 485 au rămas aici, numărul fiind de zece ori mai mic decât cu un an înainte de conflictul militar.

Cei mai mulți au tranzitat România iar alţii s-au întors în Rusia însă, susțin autoritățile, datele nu reprezintă cu exactitate situația acestora deoarece o persoană poate să fi trecut de mai multe ori pe la punctele de frontieră iar statistica oferită de autorități nu a contabilizat persoane ci doar intrările şi ieşirile la graniţă.

Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informații, face referiri la riscul ca anumiți agenți ai serviciilor rusești să se afle aici cu misiuni precise:

Poate avem ruși fugiți de mobilizare sau de Putin, în general, dar sigur avem și spioni ai Kremlinului care au venit aici cu diverse ordine. Există informații că FSB (serviciul secret al Federației Ruse, succesor al KGB-ului – n.red.) și GRU (agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse – n.red.) lucrează din plin la astfel de misiuni.

Astfel de indivizi nu trebuie subestimați în niciun caz deoarece sunt foarte bine pregătiți, dispun de mijloace financiare mai mult decât suficiente și au și foarte multă experiență în astfel de misiuni.

Partea bună este că serviciile noastre specializate lucrează la aceste cazuri în colaborare cu Poliția, dar și cu structurile similare din țările NATO și UE. Există schimburi foarte eficiente de informații pentru a nu avea niciun fel de probleme pe această parte”, a explicat Costin Georgescu.

Întrucât Putin pierde teren pe frontul din Ucraina, ar putea aproba atacuri teroriste în UE, a avertizat Los Angeles Times. Sursa citată susține că anumite acte de sabotaj împotriva liniilor de aprovizionare NATO din Polonia sau România ar duce la extinderea conflictului iar atacurile ar putea fi îndreptate spre obiective militare europene, facilități NATO sau chiar împotriva unor ținte civile.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *