Măști cu chipurile politicienilor Ciucă, Bode și Iohannis, dar și alții suspectați de plagiat, au purtat protestatarii la o acțiune organizată marți în fața Ministerului Administrației și Internelor.
Protestul anti-plagiat a fost organizat chiar de ziua Micii Uniri, pe 24 ianuarie. Manifestanții au purtat măști cu chipurile mai multor politicieni, între care președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL, Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne.
Manifestanții au purtat măști cu chipurile unor politicieni care au plagiat. Între ei, fostul premier Victor Ponta și Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației în Guvernul Ciucă până să-și dea demisia urmare a unui scandal de plagiat.
Protestul l-a vizat și pe Lucian Bode, ministrul de Interne, recent prins că a plagiat în lucrarea de doctorat. El a încercat să blocheze în instanță acest verdict, dar nu a reușit, relatează B1TV.
A reușit, în schimb, premierul Nicolae Ciucă. Analiza mai multor sesizări privind suspiciuni de plagiat în lucrarea sa de doctorat au fost blocate de acesta în instanță, cu sprijinul unui judecător apropiat de PNL care, după pronunțarea hotărârii, a și ieșit la pensie. Pensie specială.
Până acum, Ciucă și Bode n-au dat niciun semn că au onoarea de a-și da demisiile, ba dimpotrivă. După dezvălurile pe care le-a făcut privind plagiatele lor, jurnalista de investigație Emilia Șercan a fost ținta unor campanii de denigrare.
În „România Educată”, președintele țării nu are nicio problemă cu plagiatele
Oamenii au manifestat și împotriva președintelui Klaus Iohannis care, în 2014, era extrem de vocal când vorbea despre plagiatul lui Ponta, contracandidatul său la prezidențiale în acea vreme, dar care acum nu mai spune nimic.
„Oriunde în lume dacă cineva dintre politicieni e prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat e obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre ei vrea să fie președintele României”, spunea Klaus Iohannis în dezbaterea din campania pentru prezidențiale organizată de B1TV.
Acum, însă, Iohannis nu are absolut nicio reacție la acuzațiile dovedite de plagiat aduse lui Ciucă și Bode. Asta deși președintele pretinde că proiectul său de suflet e „România Educată”, la care teoretic a lucrat mai mulți ani.
Protestul a fost anunțat luni de activistul Marian Rădună, arată sursa citată.